Teatrul VICTOR ION POPA Bârlad
FATA BABEI ȘI FATA MOȘNEAGULUI, dramatizare de TEODORA SPÎNU, după ION CREANGĂ
Premiera: 18.10.2018
Stagiunea 2018 – 2019
Distribuție:
Fata babei – Dumitriana Crețu
Fata moșului – Diana Hatmanu
Baba – Oana Florea
Moșul – Cristian Todică
Cățelușă, păr, fântână, balaur – Lucian Arhire
Sfânta Duminică – Cătălina Rusu
Regie: Alexandru Savu
Scenografie: Iuliana Maftei
Photo credit & copyright – Bârlad Online www.b-o.ro
AUTORUL, de RADU HERJEU
Premiera: 02.02.2019
Stagiunea 2018 – 2019
Distribuția:
Autorul – Simon Salcă jr
Laur – Bogdan Manolache
Lili – Oana Florea
Marina – Cecilia Todică
Madam Popescu – Geta Cacevschi
Comisionar – Alex Savu
Regia artistică – Bogdan Hușanu
Decor – Sandu Maftei
Costume – Iuliana Maftei
Photo credit & copyright – Bârlad Online www.b-o.ro
***
”Orientându-ne, ca artiști, în eclectismul lumii contemporane cotidiene, constatăm, la nivel umoral, și simțim, în același timp, că ”lucrurile nu sunt așa cum ar trebui să fie”, ca să îl citez pe excelentul scriitor Radu Herjeu, al cărui text am îndrăznit să-l montez pe scena Teatrului Victor Ion Popa din Bârlad.
Minunatul colectiv artistic, începând cu actorii și continuând cu scenograf, creator costume, tehnicieni, mașiniști și toți cei care nu se văd, m-au susținut, cu mult entuziasm, pe parcursul acestui proiect.
Textul Autorul are doar o aparentă peliculă de simplitate la suprafață și, numai dacă suntem cu adevărat atenți la interstițiile histrionice ale unor personaje, căutând claritățile detaliilor, vom fi surprinși de ce am putea descoperi. Fără să vreau a complica lucrurile, trebuie spus, totuși, că spectatorul va asista la situații de qui pro quo și la surprize artistice care răstoarnă situația.
Hârtia de turnesol va fi, ca de fiecare dată, publicul, în slujba căruia, umili, ne punem, la care ne gândim și fără a cărui prezență actul artistic nu ar avea cum să existe.
În această aventură, de la prima lectură până la ultima repetiție generală, actorii mi-au întins o mână generoasă, prin talentul lor, prin multitudinea de idei cu care au contribuit, prin punctualitate și seriozitate, prin asimetria și incongrunța viziunilor artistice alungând monotonia și plictiseala logicii depășite și învechite a unei gândiri anchilozate.
Bogdan Hușanu, regizor artistic
PĂCALĂ ȘI URSUL, adaptare de TEODORA SPÎNU, după snoave populare
Premiera: 19.12.2017
Stagiunea 2017 – 2018
Distribuția:
Păcală – Bogdan Mircea
Străjerul – Ramon Ananie
Împăratul – Alexandru Savu
Prințesa – Oana Florea
Ursul – Cristian Todică
Balaurul – Lucian Arhire
Regia: Bogdan Hușanu
Costume: Iuliana Maftei
Decor: Sandu Maftei
Photo credit & copyright – Bârlad Online www.b-o.ro
UNCHIUL VANEA, de A. P. CEHOV
Traducerea: Moni Ghelerter și Radu Teculescu
Premiera: 11.05.2019
Stagiunea 2018 – 2019
Distribuția:
Aleksandr Vladimirovici Serebriakov – Marcel Anghel
Elena Andreevna Serebriakov – Ramona Ananie
Sonia Aleksandrovna Serebriakov – Dumitriana Crețu
Maria Vasilevna Voinițki – Geta Cacevschi
Ivan Petrovici Voinițki – George Sobolevschi
Mihail Astrov – Bogdan Manolache
Ilia Ilici Telegin – Sorin Ghiorghe
Marina – Cătălina Rusu
Regia artistică – Ștefan Alexiu
Scenografia – Sandu Maftei
Coregrafia – Lorette Enache
Photo – Ștefan Alexiu
***
,,Păsările care se nasc în cușcă au impresia că a zbura este o boală”
Alejandro Jodorowski
Am avut ca primă temă, când m-am decis să lucrez la Unchiul Vanea, singurătatea și formele ei. Singurătatea pe care o găsim și în prezent printre noi. Am pornit de la oamenii care se simt foarte singuri stând toți, împreună, în aceeași cameră. Singur chiar și atunci când ești în brațele cuiva. De la ideea că în doi poate fi la fel de rău ca în singurătate.
La această singurătate se adaugă lipsa de comunicare și conectare, trădarea, decăderea, dragostea reprimată și furia care iese la suprafață, speranțele pierdute care duc, în final, la lipsa speranței, lipsa orizontului și în cele din urmă frica de schimbare.
Reprezentativă mi s-a părut o poză, de la o nuntă, în care toți cei de la masă (în frunte cu mirele și mireasa) erau prizonierii telefoanelor mobile.
Personajul care m-a atras în mod special a fost Teleghin, pe care l-am văzut ca un duh al pădurii, ca un demiurg coborât printre oameni. Ca bază, am avut rămășițele unei povești rămase în amintire, în care Dumnezeu cobora printre oameni sub înfățișarea unui bătrân sărac, nespălat, adăpostit la un cap de pod. Teleghin a devenit, în spectacolul meu, cel care stăpânește timpul, natura și care încearcă să afle „ce ne mai trebuie” să fim fericiți, să trăim, să avem curajul de a porni de la capăt, el este cel care ne deschide uși și ne dă posibilitatea de a alege…
Să ne gândim mai des la faptul că ,,În marile momente ale vieții omul rămâne singur” (Ernest Bernea)
Ștefan Alexiu, regizor artistic
LUMINIȚA, DE LA CAPĂTUL TUNELULUI, de RADU F. ALEXANDRU
Premiera: 13.10.2018
Stagiunea: 2018 – 2019
Distribuția:
Delia Neacșu – Irina Cocea
Virgil Neacșu – Sorin Ghiorghe
Pușa Maxim – Petronela Ene
Doru Maxim – George Sobolevschi
Regia artistică – Bogdan Hușanu
Scenografia – Sandu Maftei
Photo credit & copyright – Bârlad Online www.b-o.ro
***
”Purtând doar o mască din superficialitatea contemporană, Luminița, de la capătul tunelului este un spectacol bazat pe un text care tratează despre falsa iubire amestecată cu negocieri absurde, temeri sau situații de viață înconjurate de ipocrizie, șantaj și naivitate.
În cei 11 ani de când am absolvit facultatea, ca regizor nu am vrut și nu am știut să fac o separare clară între comic și tragic; în orice situație comică am găsit un motiv de tristețe (nu degeaba există expresia ”a face haz de necaz”) și-n orice moment scris, dorindu-se a fi tragic, mi s-a părut că a râde pe sub mustață sau în gând nu este ceva ireverențios.
Ca oricărui alt regizor în situația mea, îmi este greu să vorbesc despre spectacol fără să-l povestesc, lăsând plăcerea de a fi surprinși celor din sală. Încercând să mă transpun în rolul unui spectator care vizionează pentru prima dată această piesă, la final, îndreptându-mă către casă și recapitulând, poate că râsul mi-ar deveni rictus și certitudinile s-ar transforma în incertitudini.
Actorii cu care am lucrat au avut răbdarea pe care le-am solicitat-o în timpul lucrului la scenă, curiozitatea necesară de a-mi pune întrebări și generozitatea de a mă ajuta în propriile-mi ezitări sau căutări.
Fiecare din cele patru personaje interpretate își înțelege și își apără propriul rol, fiecare opac și neînțelegător, surd la argumentele celuilalt. Parcă doar printr-un hazard s-ar putea ajunge la o înțelegere, un hazard fericit. Soluția ”deux ex machina” din teatrul antic nu mi se pare nepotrivită.
Bogdan Hușanu (regizor artistic)
AGNES DEI, de JOHN PIELMEIER
Traducerea: Anca Florescu și Costin Manoliu
Premiera:
Stagiunea2018 – 2019
Distribuția:
Agnes – Diana Hatmanu
Doctorița Martha Livingstone – Ramona Ananie
Maica superioară Miriam Ruth – Lily Alexiu
Regie artistică, versiune scenică, ilustrație muzicală, light design – Dorin Mihăilescu
Scenografia – Sandu Maftei
Foto – Dorin Mihăilescu
***
”Descifrarea misterului maternităţii – Aceasta este esenţa demersului nostru creativ […]Mama are o datorie ancestrală pe care trebuie să și-o asume necondiţionat, ȋn mod conștient și printr-o dăruire totală. Fiecare gest al ei, fiecare cuvânt al ei, ȋntreaga sa viaţă, pe fundalul indispensabil al iubirii sale pline de jertfa de sine, va influenţa personalitatea pruncului ȋn edificarea lui ca „om”. Dacă, alături de picătura de sudoare, de lacrima sa, de respiraţia sa mama nu stoarce permanent iubirea faţă de pruncul său, destinul acestuia va fi stigmatizat, tarat. […]Aparent, la o prima lectură (superficială), ne aflăm ȋn faţa unei intrigi cauzate de o pruncucidere, dar este lăudabilă opţiunea autorului de a nu descifra cazul cu ajutorul reprezentanţilor puterii (poliţie, justiţie etc.), ci prin intermediul unui medic psihiatru. Astfel, suntem invitaţi să pătrundem cele mai profunde resorturi psihice care au stat la baza actului reprobabil și, neȋndoielnic, condamnabil (este motivul pentru care am dorit să transfigurez scenic această operă; un text tip policier nu m-ar fi atras prea mult). […]Cele două femei mature și mult mai lucide (Maica și Doctoriţa) ȋncearcă să-și asume responsabilitatea și protecţia maternă faţă de Agnes (rol ȋn care eșuase anterior, un fel de gest-defensă a propriului Eu, care trebuie să le absolve de vina pe care și-o recunosc), dar vor sfârși printr-un nou eșec (tragic, chiar). Vor constata că nu ele sunt cele care ar fi putut să ȋndeplineasca acest deziderat. La rândul său, Agnes a săvârșit marele păcat al neasumării rolului matern, iar cele două, care s-au confruntat ȋn a-și apropria misiunea de a-i asigura protectia de tip matern, o părăsesc. Renunţând la aceasta atitudine (de mamă-surogat), o vor arunca pe Agnes ȋn vâltoarea lumii impasibile faţă de suferinţa ei, faţă de sufletul ei, o lume ce se dorește imparţială și justă (ce amară ironie!), iar sfârșitul este inevitabil. Nu doresc să fac prea multe precizări despre intenţionalitatea spectacolului, doar o precizare despre ceea ce am remarcat eu: societatea (Maica Stareţă, doctoriţa și alţii, despre care doar se vorbește, reprezintă un sistem social) nu are capacitatea și nici mijloacele necesare pentru a asigura protecţia unui copil faţă de răul săvârșit de mamă.”
Dorin Mihăilescu, regizor artistic
