PLICUL, de LIVIU REBREANU
Premiera: 19.05.2018
Stagiunea 2017 – 2018
Distribuția:
Jean Arzăreanu – Simon Salcă jr.
Victoria – Ramona Ananie
Tudorița Popescu – Dumitriana Crețu
Nicolae Flancu – Sorin Ghiorghe
Constantin Hurmuz – Alex Savu
Gheorghe Galan – Bogdan Manolache
HaralambMintă – Cristian Todică
A.Albeanu – Lucian Arhire
Văduva – Geta Cacevschi
Servitoarea – Diana Hatmanu
Taman – Daniel Filip
Regia artistică, light design, foto – Dorin Mihăilescu
Decor – Sandu Maftei
Costume – Iuliana Maftei
***
”Din varii motive, dar, mai ales, dintr-o admirație nedisimulată (și care cred că nici nu trebuie justificată) față de autorii ”clasici”, m-am apropiat de cel unanim recunoscut de români ca mare romancier și nuvelist – Liviu Rebreanu, mai puțin cunoscut ca om de teatru și mai ales ca dramaturg. […]care puteau fi (chiar, au fost) interpretate ca atingeri ale unor sfere ”sensibile” ale societății. De exemplu: cum să critici presa ca fiind partinică, lipsită de obiectivitate și, mai ales, puternic coruptă și corupătoare?
Observați că, deja, mă apropii de tematica faptului teatral pe care vi-l oferim – corupția celor plasați temporar în sfere de activitate cu un puternic impact social, a celor care aflați ”în capul trebii” (cum frumos spunea Marin Sorescu) în loc să susțină interesele societății a cărei diriguire le-a fost încredințată, își folosesc toată energia pentru a-si apropria banii publici spre utilizarea numai în interes personal. Devoalând o seamă de racile morale (venalitatea, adulterul, favoritismul, nepotismul, corupția, șantajul, ipocrizia, minciuna de toate felurile și multe altele) pe care Rebreanu le-a consemnat ca aparținând epocii sale (perioada interbelică), ne-a dus gândul și spre alte vremi trecute, dar și spre cele prezente, în care nu am fost și nu suntem ”văduviți” de astfel de năravuri. Ceea ce ne face să concluzionăm că falsul patriotism (mai exact, lipsa patriotismului), demagogia, hoția, corupția, venalitatea politicienilor și alte imunde apucături, pe care le veți descoperi, desigur, în spectacolul nostru, ni se par a fi perenități românești și poate ar trebui patentate ca gest al recunoașterii caracteristicilor noastre (acum la centenarul Marii Uniri – SIC!) ca ”marcă” a politicianismului românesc.
Pentru a nu fi socotiți ipocriți și lipsiți de obiectivitate, trebuie să recunoaștem, totuși, că astfel de apucături aparțin oamenilor de pretutindeni, dar nu cred că se va supăra cineva dacă ni le vom apropria.
Dorin Mihăilescu, regizor artistic
