SĂ ÎMBRĂCĂM PE CEI GOI, de LUIGI PIRANDELLO
Premiera: 24.01.2015
Stagiunea 2014 – 2015
Distribuţia:
Ersilia Drei – Ramona Părpăliţă
Ludovico Nota – Sorin Ghiorghe
Consulul Grotti – Cristian Todică
Franco Laspiga – Simon Salcă jr.
Alfredo Cantavalle – Alex Savu
Doamna Onoria – Cătălina Rusu
Regiaartistică, light design, ilustraţia muzicală, foto: Dorin Mihăilescu
Scenografia: Sandu Maftei
***
Motto: „Faptele! Faptele, scumpe domn, faptele sunt aşa cum sunt interpretate; şi atunci, în spiritul nostru, ele nu mai sunt fapte, ci viaţa care apare într-un fel sau altul.”
Luigi Pirandello
”Am afirmat, într-un articol despre un spectacol anterior, că abordarea tematică primordială a întregii noastre opere (creaţia scenică, dar şi cea teoretică), vizează omul şi complexitatea manifestărilor sale – temă inepuizabilă şi deosebit de ofertantă. De altfel, noi nu putem concepe teatrul în afara existenţei umane – omul este pilonul central al faptului teatral, iar acţiunile sale sunt rădăcina teatrului, sunt teatrul însuşi. Dar aceste acţiuni nu pot fi preluate din viaţă întocmai, ci ele trebuie interpretate şi supuse rigorilor / „legilor” artei respective şi „puse în pagină” prin mijloacele de expresie specifice, în spiritul unei concepţii şi viziuni personale. De aceea spunem noi despre faptul teatral că este, în fond, un eseu, o exegeză a acţiunilor umane în momente limită („dramatice”).
Căutărilor, gândirii noastre despre teatru le răspunde în mod sclipitor Luigi Pirandello, a cărui operă dramatică (cel puţin) este pentru noi un genial eseu privitor la raportul viaţă – actul creaţiei teatrală. Piesa „Vestire gli ignudi”, din acest punct de vedere, ni se pare exemplară. Întâlnim aici omul în toată „goliciunea” sa şi a faptelor sale, faţă-n faţă cu diversele mijloace ale alterităţii acestora: „măştile” pe care fiecare şi le aproprie spre a-şi proteja personalitatea (mai concret, în cazul nostru, „onoarea”); „interpretatrea” în viziunea şi concepţia celor care vehiculează diferite mijloace şi modalităţi artistice (scriitori, gazetari, etc.); receptarea şi interpretatrea evenimentelor în spiritul propriilor interese. Enumerarea poate continua şi extrapolarea aşijderea.
Toate aceste abordări (interpretări, evaluări, aş spune „răstălmăciri”) ale unor fapte / acţiuni umane (ale unui om, ale unei „identităţi”) intersectează, din punctul nostru de vedere, alteritatea.
La rându-ne, ca oameni de teatru, apelăm la alteritate pentru a vă expune propria noastră concepţie cu privire la evenimentele consemnate de dramaturg. Pentru noi alteritatea este un element „sine qua non” al creativităţii care incumbă mimetismului – ea se suprapune valenţelor interpretative care, împreună cu cele creative, sunt nelipsite „imitaţiei” cu care noi oglindim viaţa cotidiană. Pentru că operele noastre sunt oglindă a personalităţii noastre şi nu sunt o copie (mai mult sau mai puţin deformată) a existenţei umane.
Prin ceea ce noi facem, încercăm să răspundem atât lui Goethe, care afirma în „Prologul în teatru” din „Faust” că faptele sunt mult mai importante, dar şi lui Pirandello, care pledează, cu aceeaşi genialitate, pentru primordialitatea interpretării, în actul artistic, evident.
DORIN MIHĂILESCU, regizor