Categorie: Stagiunea 2013 – 2014

STELE PE CERUL DIMINETII, de ALEKSANDR GALIN

Premiera: 22.03.2014

Stagiunea: 2013-2014

Distributia:

Lily Popa Alexiu
Petronela Ene
Irina Grajdeanu
Ramona Parpalita
Catalina Rusu
Alexandru Savu
George Sobolevschi

Regia: Cristian Gheorghe
Scenografia: Sandu Maftei

***

„În acest spațiu intermediar, al așteptării, în acest loc al exilului pe perioada unei olimpiade – când orașul trebuie locuit doar de cei perfecți – găsim oameni care se redescoperă, care învață din nou (sau pentru prima oară) să iubească, oameni cu putere de sacrificiu sau cu lașitatea de a merge până la capăt, actanți ai unui univers aproape purgatorial, în care visele neîmplinite capătă valențe de coșmar, în care iluziile și aparențele devin unica realitate sufocant de dură, în care destăinuirile și poveștile propriilor vieți sunt singurul mijloc de eliberare, spațiu în care evadarea este doar în lumea încărcată de regrete a propriului „eu”.
Nimeni nu accepta închiderea în baraca-pușcărie, nimeni nu accepta izgonirea, autosugestionându-se că au venit aici de bunăvoie, că nu i-a trimis nimeni. Toți încearcă exercițiul evadării în ceva: în alcool, într-o lume a spectacolului inexistentă, în cărți, într-o lucrare de doctorat banală, într-o iubire imposibilă, evadări false, care îi ajută să facă încă un pas pe cărarea existenței, evadări iluzive, fără strălucire, ireale, care îi transformă în niște stele pe cerul dimineții, care nu apucă să vadă răsăritul, fiind înghițite înapoi de noapte.”

Cristian Gheorghe, regizor

INVESTIȚIA,

de SEBASTIAN UNGUREANU

Premiera: 25.05.2013

Stagiunea 2013 – 2104

Distribuția:

Vicențiu – Cristian Todică

Victor – Lucian Arhire

Patricia – Ramona Părpăliță

Doctorul – Dumitru Ciubotaru

Regia: Marcel Anghel

Scenografia: Sandu Maftei

Foto: Ștefan Alexiu

***

”Am ales Investiţia, o comedie ce are ca sursă de inspiraţie realităţile contemporane, pentru că trăim într-o Românie în care ne mai ţine în viaţă doar visul de a prospera. Cum? Pe seama investitorilor străini, fireşte! Ce ne facem, însă, dacă “investitorul” nu este nimeni altcineva decât tot un român de-al nostru, un şarlatan uns cu toate alifiile, reîntors de pe meleaguri americane (unde şi el a dat chix!)?

Investiţia e o comedie (amară!) de situaţie, presărată cu un comic de limbaj sprinţar. Piesa, bine ancorată în realitate, aduce în prim-plan visul românilor de a reuşi în afaceri pe spinarea investitorilor străini.

Acţiunea se petrece într-o gară de provincie şi este povestea unui tandem păcălit de doi “investitori” români, care se întorc din străinătate. Vincenţiu şi Victor sunt doi bărbaţi visători, care îşi doresc să facă afaceri profitabile: “Noi aşteptăm… investitorii […] adevăraţii investitori, cei ce ştiu să facă economie de piaţă şi au, de altfel, şi mijloacele; cei cu bani.” Mai mult decât atât, totul pare predestinat să le reuşească (până şi firma lor se va numi VIN-VIC, adică Vine Victoria, format din părţi ale numelor lor).

Din nefericire, cei doi naivi creduli sunt păcăliţi de John (Ion) Garlic (Usturoi – care nici usturoi n-a mâncat, nici gura nu-i miroase!) şi de amanta sa, Patricia, aşa-zişii investitori străini.

Considerăm piesa ca fiind o reflexie a lumii în care trăim – nu mai ştim să ne mobilizăm pentru a ne ridica pe forţe proprii, în schimb, aşteptăm şi acceptăm, cu prea mare uşurinţă, himerele vândute de cei din afara ţării, imaginându-ne că doar aşa vom scăpa de nevoile cotidiene. Aşteptăm, de prea multă vreme, să investească alţii în noi, când cel mai simplu ar fi  ca, fără nicio teamă, SĂ INVESTIM ÎN NOI ÎNŞINE!

Marcel Anghel

PRINTESA, PESCARUL SI BALAURUL, de TEODORA SPINU

Premiera: 30.01.2014

Stagiunea: 2013-2014

Distributia:

Printesa Liana – RAMONA PĂRPĂLIȚĂ
Pescarul Nufar – SIMON SALCĂ JR.
Balaurul – LUCIAN ARHIRE
Imparatul – CRISTIAN TODICĂ
Doica – EUDOXIA VOLBEA
Vulturina – IRINA GRĂJDEANU

Regia: ALEXANDRU SAVU
Scenografia: SANDU MAFTEI
Coregrafie si constructie papusi: ALICE BRATU
Muzica: ALEXANDRU MICU

***

Povestea „Printesa, pescarul si balaurul” respecta tiparul tuturor povestilor din lume: lupta dintre bine si rau, victoria binelui si casatoria celor doi tineri frumosi si curajosi (fata de imparat si flacaul obisnuit pus intr-o situatie neobisnuita – confruntarea cu balaurul!).
Despre ce-i vorba? Un balaur nemilos amaninta traiul fericit si linistit al unei imparatii aflate in delta. Ca sa nu distruga intreg regatul, o cere pe frumoasa fiica de imparat de sotie. Insa, atunci cand credeau ca fata nu mai are e nicio scapare, flacaul, ajutat de Vulturina (imparateasa pasarilor) il infrange pe balaur. Partea interesanta este ca balaurul era el insusi sub puterea unei vraji; o data desfacuta vraja, se transforma in om si ramane la palat, unde vor trai cu totii fericiti pana la adanci batraneti!
Nu-i asa ca e bine cand totul se termina cu bine? (Teodora Spinu)

PAPARAZZI sau CRONICA UNUI RASARIT DE SOARE AVORTAT, de MATEI VISNIEC

DISTRIBUTIA:

Paparazzo 1 – GEORGE SOBOLEVSCHI
Șeful – SORIN GHIORGHE
Asasin 1 – LUCIAN ARHIRE
Asasin 2 – SIMON SALCĂ JR.
Patroana barului – PETRONELA ENE
Omul de pe trotuar – ALEXANDRU SAVU
Asasin 3 – CRISTIAN TODICĂ
Paparazzo 2 – IRINA GRĂJDEANU
Străinul – CATALINA RUSU
Femeia desculță – RAMONA PĂRPĂLIȚĂ
Orbul – MARCEL ANGHEL
Bătr?na cu busola – LILY POPA ALEXIU
Gabriel Derebei, Catalin Scutaru, Vasile Palalae, Dan Talasman, Simona Saulea, Anca Bagu si Roxana Rusu

Regia – CRISTIAN GHEORGHE
Scenografia – SANDU MAFTEI

***

„Paparazzi” este o imagine tridimensională a unui posibil sfâit al lumii, unde, pe lângă apocalipsul ce amenință lumea/galaxia, are loc un al doilea apocalips, cel al umanității.
Se spune în text că această exterminare are loc datorită unei forțe exterioare (poate Dumnezeu, poate Diavolul), dar e posibil ca ea să fie, de fapt, rezultatul unei autoanihilari la care omenirea ajunge din cauza sterilității sufletești, din cauza răutății, din cauza multiplelor păcate-greșeli pe care le are.
Tridimensional spuneam pentru că piesa nu se reduce la o expunere-lectură către spectator , ci are dinamică cinematografică, are forța de a aduce pe scenă o bucată a lumii în care practic trăim cu toții, este carnală, viscerală, poate exagerată uneori, dar în întregime scrisă cu scopul de a schimba ceva, cu scopul de a ne face pe toți să privim în noi înșine? și, mai cu seamă, lângă noi.
Personajele se mișcă în acest haos, viermuiesc, sub semnul soarelui care se pregătește să se stingă pentru totdeauna, ca niste insecte neputincioase pentru care important nu este sfâitul definitiv al planetei, ci meschinele îndeletniciri cotidiene, faptele mărunte ale unei existențe banale și absurde. Zidurile se strâng în jurul lor, se deschid, descoperind camere de locuit sau birouri, camere de orgii sau posturi de spionaj, se strâng din nou pentru a-i închide în acest labirint-cavou în care își vor găsi sfâitul. Orașul trăiește, orașul este încă viu, organele lui ? oamenii ? îl hranesc încă cu sevele unor întâmplări stranii, cu lipsa de comunicare, cu morfina unei inconștiențe care îi face să nu vadă dezastrul.

Cristian Gheorghe, regizor

IDOLUL ȘI ION ANAPODA, de G. M. ZAMFIRESCU

Premiera: 05.10.2013

Stagiunea 2013 – 2014

DISTRIBUŢIA

Ion – George Sobolevschi

Frosa – Petronela Ene

Stăvăroaia – Cătălina Rusu

Valter – Cristian Todică

Mioara – Oana Pavalache

Aristotel – Sorin Ghiorghe

Regieartistică, variantă scenică, ilustraţie muzicală, light design, foto – Dorin Mihăilescu

Scenografie- Sandu Maftei

***

”Pentru mine, Iubirea este valoarea supremă care i-a fost dăruită omului de Creatorul Divin, este însăşi esenţa existenţei noastre. Iubirea şi gândirea sunt valorile care ne deosebesc de celelalte vieţuitoare terestre. Cu cât ne îndepărtăm de ele şi ne slăbim efortul de a ni le apropria, cu atât ne distanţăm de rostul trecerii noastre prin această lume. Dacă am face astfel încât toată viaţa noastră să fie numai iubire, atunci am reuşi să aducem Raiul pe pământ. Gândind şi visând aşa, oi fi ”anapoda”? [,,,]

”Comedia amară” Idolul și Ion Anapoda a lui G. M. Zamfirescu, drept urmare şi spectacolul nostru, pare la prima vedere / lectură a vorbi despre iubire. Noi am trudit însă cu credinţa şi dorinţa de a construi un eseu în imagini despre căutarea de sine a omului, despre frământările, mai mult sau mai puţin comune, pentru a releva calităţile umane proprii sau ale celor cu care ne însoţim zilele. De altfel, piesa ”Idolul…” a fost considerată un ”Pygmalion bucureştean” (Valeriu Râpeanu). Noi am căutat să-i descoperim valenţele poetice, decelând, pe lângă mitul exploatat mult mai bine sau cel puţin cu mai mult haz de G.B.Shaw, legături stilistice şi tematice cu creaţiile lui W. Shakespeare (cele trei tipuri de iubire), ale lui A.P. Cehov (gândul întrerupt intempestiv şi reluat la fel de surprinzător în momentul cel mai puţin recomandat), ale lui Molière (părintele care are ca rival în dragoste propriul copil), toate acestea ducând spre etalarea metehnelor noastre perene. Am subliniat orbecăiala, zbaterea absurdă a omului în căutarea fericirii sale, a împlinirii sale, strădanie care ”ar fi de râs, dacă n-ar fi de plâns”.[,,,]

Dorin Mihăilescu, regizor