Data: 27.03.2006
Stagiunea: 2005 – 2006
Distributia:
Meyerhold – MARCEL ANGHEL
Generalissimul – SORIN GHIORGHE
Richard al III-lea – DUMITRU CIUBOTARU
Tania, Thalia si Melpomene, fantoșă – CĂTĂLINA RUSU
Mama, fantoșă – EUDOXIA VOLBEA
Gardianul-sef, Tatăl, Ivan, o victimă a lui
Richard al III-lea, fantoșă – GRUIA NOVAC JR
Președintele comisiei, Piotr, o victimă a lui Richard al III-lea, fantoșă – GEORGE SOBOLEVSCHI
Președintele SDTV, Anton, Richmond, o victimă a lui Richard al III-lea, fantoșă – SIMON SALCĂ JR
Zenaida, Sufleuza, Dactilografa – OANA PAVALACHE
Vocea fetusului și a copilului-marionetă, șobolanul, o victimă a lui Richard al III-lea, fantoșă – IRINA VRÂNCIANU
Fantoma comunismului – PETRONELA ENE, OTILIA HUZUM
Regia, ilustratia muzicală & lightdesign: DORIN MIHĂILESCU
Scenografia: SANDU MAFTEI
Mișcarea scenică: DANA COȘERU
***
”Deseori, m-am întrebat de ce teatrul a fost întotdeauna, în regimurile autoritare și totalitare, supus unei cenzuri mai atente și mai severe decât celelalte forme de expresie artistică. Oamenii care ies de la teatru, emoționaţi de virulența unei idei și de dăruirea artistică a unor actori, acesti oameni, deci, nu mai știu, uneori, ce e frica? Arta vie este o formă de suprimare a fricii, iar cei cărora nu le mai este frică pot imediat să devină nucleul revoltei?
Când am scris această piesă, ”Richard al III-lea nu se mai face, sau scene din viaţa lui Meyerhold”, m-am gândit tocmai la acest lucru, la nevoia de ”împrospătare” a memoriei. În Occident, nimeni nu mai stie ce a însemnat în istoria multor popoare cenzura politică, iar în ţările Europei de răsărit numai generatiile care au fost active înainte de 1989 mai stiu ce însemna „cenzura”. Nu se poate construi, însă, un viitor solid pe baza eludării memoriei. Trăim oricum într-o lume care se accelerează si care uită repede.
Iată doar câteva dintre motivele care m-au împins să scriu această piesă. Iar pe cei cred în ea nu pot decât să-i felicit si să le multumesc, în acelasi timp, că se luptă pentru a-i da viată si a mentine vie o anumită formă de memorie. Multumesc, deci, întregii echipe a Teatrului Victor Ion Popa din Bârlad că a decis să intre, împreună cu mine, cu Meyerhold, cu evocarea unei epoci teribile, într-o formă de rezistență. O formă de rezistență care nu exclude, însă, râsul. Le urez spectatorilor din Bârlad să râdă din toată inima, pentru că marile monumente de prostie ale trecutului merită contaminate cu virușii mortali ai râsului”.
Matei Vișniec
Paris, 16 martie, 2006