RICHARD al III-lea

RICHARD al III-lea, De Matei Visniec

Data: 27.03.2006

Stagiunea: 2005 – 2006

Distributia:

Meyerhold – MARCEL ANGHEL

Generalissimul – SORIN GHIORGHE

Richard al III-lea – DUMITRU CIUBOTARU

Tania, Talia si Melpomene, fantosă – CATALINA RUSU

Mama, fantosă – EUDOXIA VOLBEA

Gardianul-sef, Tatăl, Ivan, o victimă a lui

Richard al III-lea, fantosă – GRUIA NOVAC JR

Presedintele comisiei, Piotr, o victimă a lui Richard al III-lea, fantosă – GEORGE SOBOLEVSCHI

Presedintele SDTV, Anton, Richmond, o victimă a lui Richard al III-lea, fantosă – SIMON SALCĂ JR

Zenaida-Sufleuza, Dactilografa – OANA PAVALACHE

Vocea fetusului si a copilului -marionetă, sobolanul, o victimă a lui Richard al III-lea, fantosă – IRINA VR?NCIANU

Fantoma comunismului – PETRONELA ENE, OTILIA HUZUM

Regia, ilustratia muzicală & lightdesign: DORIN MIHĂILESCU
Scenografia: SANDU MAFTEI
Miscarea scenică: DANA COSERU

***

“Deseori m-am întrebat de ce teatrul a fost întotdeauna, în regimurile autoritare si totalitare, supus unei cenzuri mai atente si mai severe decât celelalte forme de expresie artistică. Oamenii care ies de la teatru, emotionaţi de virulenta unei idei si de dăruirea artistică a unor actori, acesti oameni deci nu mai stiu, uneori, ce e frica? Arta vie este o formă de suprimarea a fricii, iar celor cărora nu le mai este frică pot imediat să devină nucleul revoltei?
C?nd am scris această piesă, “Richard al III-lea nu se mai face, sau scene din viaţa lui Meyerhold”, m-am gândit tocmai la acest lucru, la nevoia de “împrospătare” a memoriei. In Occident nimeni nu mai stie ce a însemnat în istoria multor popoare cenzura politică, iar în ţările Europei de răsărit numai generatiile care au fost active înainte de 1989 mai stiu ce însemna “cenzura”. Nu se poate construi însă un viitor solid pe baza eludării memoriei. Trăim oricum într-o lume care se accelerează si care uită repede.
Iată doar câteva dintre motivele care m-au împins să scriu această piesă. Iar pe cei cred în ea nu pot decât să-i felicit, si să le multumesc în acelasi timp că se luptă pentru a-i da viată si a mentine vie o anumită formă de memorie. Multumesc deci întregii echipe a teatrului Victor Ion Popa din Bârlad că au decis să intre, împreună cu mine, cu Meyerhold, cu evocarea unei epoci teribile, într-o formă de rezistentă. O formă de rezistentă care nu excludeînsă râsul. Le urez spectatorilor din Bârlad să râdă din toată inima, pentru că marile monumente de prostie ale trecutului merită contaminate cu virusii mortali ai râsului.”

Matei Visniec
Paris, 16 martie 2006