PĂDUREA, de N. A. Ostrovski

Stagiunea 2021 – 2022

Premiera: 02 octombrie, 2021

Distribuția:

Raisa Pavlovna Gurmâjskaia:  CĂTĂLINA RUSU

Axinia Danilova (Axiușa):  DUMITRIANA CREȚU

Ulita:  OANA FLOREA

Ghenadi Nesciastlivţev:  SORIN GHIORGHE

Arkadi Sciastlivţev:  GEORGE SOBOLEVSCHI

Alexei Sergheevici Bulanov: SIMON SALCĂ JR

Vosmibratov: LUCIAN ARHIRE

Piotr:  BOGDAN MANOLACHE

Karp: CRISTIAN TODICĂ

***

Un titlu banal, pentru o piesă extraordinară: Pădurea. Pentru autor, în speță Ostrovski, succesul nu a fost întâmplător. Printre cele peste patruzeci de drame sau comedii scrise de el, mai găsim destule partituri care confirmă originalitatea, puterea și frumusețea artiștilor ruși din a doua jumătate a secolului al XIX-lea, dacă ar fi să-i amintim printre contemporani doar pe Turgheniev sau Dostoievski.

Atipic, acest text este condus de două personaje principale antitetice: actorul de comedie Nesciastlivțev și mătușa lui bogată, moșiereasa Raisa Pavlovna Gurmâjscaia. Bineînțeles că actorul este aproape un cerșetor, dar a ales această meserie din pasiune, renunțând la o carieră militară mai mult sau mai puțin strălucită.

Pretextul principal al conflictului scenic este vânzarea unei bucăți de pădure unui țăran ce se ocupă cu negustoria de lemn. La finalul spectacolului, și nu numai, autorul confirmă explicit dublul sens al pădurii: cel propriu și cel de sălbăticie, adică o civilizație falsă, o spoială de maniere. Într-o formă incipientă, conform epocii, sunt folosite elemente de teatru psihologic: rușinea nobilului scăpătat, transformată în mândrie absurdă, profunzima trăirii artistice, dar și orgoliul ei.

Fără să forțeze nefiresc firul epic, Ostrovski decupează o felie de viață autentică, cu momente comice, tragice sau de senzualitate prin relația de dragoste adevărată între cei doi tineri. Petea și Axiușa, prin naivitatea și umorul involuntar al tânărului Alexei Bulanov, torturat de gândul că va fi zvârlit afară, prin simplitatea servitorului Carp sau cu ajutorul simplei apariții a veșnicului actor de vodeviluri, Sciastlivțev, amorez sau sufleur, după necesitate.

Frivolitatea conflictului este aparentă, iar finalul piesei și întregul ultim act ne surprind prin sinceritatea și duritatea schimbului de replici. Sensibilitatea mutilată a artistului răbufnește, agasat de grosolănia sau lipsa de tact a gazdelor. Ceea ce ar fi trebuit să fie o vizită de curtoazie a nepotului se transformă într-o lecție dureroasă de morală, prin ciocnirea a două lumi – una patriarhal inerțială și cealaltă vie, turmentată, înfometată la propriu și la figurat de adevăr. (Bogdan Hușanu, regizor artistic)