Categorie: Stagiunea 2020 – 2021
CLARA POP
Clara Pop este scenografă, tehniciană în arte vizuale și designer de interior. A urmat studii de licență în scenografie la U.N.A.T.C., București, și studii de master în performance design la Universitatea din Leeds, Marea Britanie.
Activează în domeniul scenografiei din anul 2017, realizând proiecte atât în spații teatrale tradiționale, cât și în cadre atipice, potrivite pentru performance-uri, happening-uri și creații site-specific. A realizat decoruri, costume și, ocazional, lumini neconvenționale, pentru spectacole montate la Teatrul de Comedie, Teatrul Excelsior și Teatrul Apropo din București, Teatrul Dramatic „Fani Tardini” din Galați, Teatrul Municipal „Bacovia” din Bacău, Teatrul „Anton Pann” din Râmnicu Vâlcea, Fundația Culturală “Ilfoveanu&Badea” din Pitești, Centrul Cultural „Ion Manu” din Otopeni și Pyramid Theatre din Leeds, Marea Britanie. Câțiva dintre creatorii de teatru cu care a colaborat sunt regizoarele Edda Coza și Iulia Grigoriu, regizorii Octavian Strunilă, Aleksandr Ogarjov (Rusia), Vlad Cristache, Silviu Debu și Norbert Boda, coregrafa Oana Strunilă, actorul Ionel Barac și muzicianul Alex Ștefănescu.
Clara este interesată de componentele dinamice, minimaliste și pline de sens prin care scenografia poate îmbogăți un text sau un concept regizoral, considerând că orice spațiu poate fi pus în valoare de un rezumat vizual bine gândit și adecvat cerințelor.
Din anul 2020, este vicepreşedintă al Asociaţiei Tangent, realizând, alături de colegii săi, proiecte artistice educaționale dedicate copiilor și tinerilor ce provin din medii instituționalizate.
Din anul 2021, deține propriul brand de scenografie și design interior, numit CLAR stage&home design.
IPOCRIȚII, după SOȚUL IDEAL, de OSCAR WILDE
Stagiunea: 2022 – 2023
Traducerea, ANDREI BANTAȘ
Distribuția:
Sir Robert Chiltern – SIMON SALCĂ JR.
Lady Chiltern – RAMONA ANANIE
Dna Cheveley – IRINA COCEA
Vicontele Goring – LUCIAN ARHIRE
Mabel (sora lui Sir Robert) – TEONA PERJU
Contele Caversham – SORIN GHIORGHE
Servitorul – BOGDAN MANOLACHE
Costume: IULIANA MAFTEI
Decoruri: SANDU MAFTEI
Regia artistică: ȘTEFAN ALEXIU
Regia tehnică: Cătălin Scutaru Sufleor: Cătălina Nechita
***
SOȚUL IDEAL sau IPOCRIȚII?
Am perceput titlul original ca pe o ironie, de aici am început să gândesc spectacolul… Întâi de toate, noțiunea de ”ideal” mi se pare că este ceva greu de găsit, poate pentru că întruchipează, de fapt, ideea de intangibil, de imposibil…
Apoi, după lectura textului, am constatat (a câta oară?) că, indiferent de epocă, oamenii sunt aceiași – în spatele succeselor financiare și al carierelor politice stau, de fapt, trădări și secrete pe care ai prefera să nu le afli. Sursa comicului – clasica opoziție dintre esență și aparență – devine, de fapt, sursă a dezamăgirii. Am încercat să îndrept spectacolul spre zona manifestului, spre zona deschiderii ochilor, când ai de-a face cu astfel de ipocriti și mi-au stat în minte, pe parcursul repetițiilor, celebrele cuvinte ale lui J. D. Rockefeller: ”pot să vă dau socoteală pentru fiecare ban, dar nu mă întrebați cum am făcut primul milion!” (Ștefan Alexiu, regizor)
A DOUĂSPREZECEA NOAPTE, de WILLIAM SHAKESPEARE
A DOUĂSPREZECEA NOAPTE, de WILLIAM SHAKESPEARE
Traducerea: GEORGE VOLCEANOV
Distribuția:
FESTE – GEORGE SOBOLEVSCHI
MALVOLIO – SORIN GHIORGHE
SIR ANDREA – SIMON SALCĂ JR.
SIR TOBY – MARCEL ANGHEL
MARIA – IRINA COCEA
ORSINO – BOGDAN MANOLACHE
VIOLA – DIANA HATMANU
SEBASTIAN – VLAD GORANDA
OLIVIA – RAMONA ANANIE
ANTONIO – LUCIAN ARHIRE
CĂPITANUL – CELLA TODICĂ
PREOTUL – CRISTIAN TODICĂ
CURIO – TEONA PERJU
VALENTINO – BIANCA PASCARU
ȘEFUL GĂRZII – ALEX SAVU
GARDIAN – CĂTĂLIN SCUTARU
Costume: IULIANA MAFTEI
Decoruri: SANDU MAFTEI
Regia artistică: ȘTEFAN ALEXIU
Regia tehnică: Cătălin Scutaru
Sufleor: Cătălina Nechita
***
Prima întrebare la care ar trebui să răspund este, probabil, de ce William Shakespeare? Răspunsul e unul care cuprinde mai multe aspecte… întâi de toate, pentru că nu se mai montase de multă vreme la teatrul nostru un text shakespeareian (dacă nu mă înșel, din 1998), apoi, pentru că orice regizor vrea (și chiar trebuie) să ia contact cu lumea imaginată de acest dramaturg misterios și contradictoriu. Desigur, nu în ultimul rând, pentru că aveam distribuția necesară.
A doua întrebare este de ce A douăsprezecea noapte sau… Faceți ce vreți? Pentru că, în acest text, ca, de altfel și în celelalte piese ale lui Shakespeare, cuvintele scrise, spuse sau cântate au puteri uriașe – unesc, insultă, defăimează sau rănesc. Apoi, m-a fascinat prezența morții (ea învăluie personajele de la început: Olivia își plânge fratele mort, Viola suferă pentru că își crede fratele dispărut în naufragiu, Orsino vrea să-și ”omoare” dorul, Feste crede că viața trece prea repede…) și a iubirii (iubirea se opune acestui context al morţii, toate personajele principale din piesă sunt îndrăgostite, îşi caută perechea, fac curte voalat sau deschis, agresiv sau domol, simplu sau cu pasiune: Viola e delicată, Olivia agresivă, Malvolio stupid, iar Orsino infatuat). Liantul între cele două este muzica: ea este cea care alină dorul personajelor și îi ajută să îşi exprime melancolia.
Ștefan Alexiu, regizor
GUPPY, de VASILII SIGARIOV
Stagiunea: 2021 – 2022
Distribuția: Tamara – OANA FLOREA, Pașa – CRISTIAN TODICĂ / BOGDAN MANOLACHE, Leonid – SIMIN SALCĂ JR.
Regia: Bogdan Hușanu
Scenografia: Sandu Maftei
***
În mișcarea cotidiană, pe care o numim viață, printre peisajele pe care le vizităm preumblându-ne repetitiv dintr-o zi în alta prin parcuri sau călătorind printre vitrinele magazinelor, pierduți, cu gândul preocupat să evite motorul ambalat al mașinilor, ni se decupează obsesiv pe retină mișcarea unduitoare a celeilalte jumătăți, ritmul convulsiv renăscut, fără de sfârșit, proaspăt și răcoritor, desenat asemenea cercurilor concentrice ale picăturilor de ploaie.
Dacă revărsarea unor suflete este decorată de o arhitectură croșetată din cuvinte mult prea zemoase pentru gingășia vinovăției originare, muțenia celorlalți îndrăgostiți nu este lipsită de voluptate.
Îmbinarea crenelurilor naturilor umane compatibile sau hazardul întâlnirilor banale? Cenzura visurilor cu ochii larg deschiși, rușinea neadaptării la normele cotidianului sau curiozitatea ciudățeniei, necesară să reveleze amprenta noastră în zbuciumul reprimat al celuilalt?
Cromatica exhaustiv caducă autofagocitează omul, a priori condamnat la dezumanizare. Dezrădăcinarea adjectivului ”molcom” dintr-un vocabular ce se dezbracă până la nuditate este q.e.d.-ul geometric din secolul ultravitezei și al ultrarazelor.
Manipularea răvășitoare a prizei jocului psihologic dintre el și ea este simțită în puls, în heblurile din dicționar, în respirația aritmică și-n insulele îmbujorate ale obrajilor. O dată câștigat jocul, prag important care trebuie trecut, apare monstruozitatea unei alte sintagme la care privim deznădăjduiți, ca un jucător dilematic care nu știe dacă a câștigat la loterie sau lucrează pe brânci acolo.
Zâmbetul anilor dagherotipat provocator și, poate, cu unii neprietenos, se fofilează în clasica sau suprarealista clepsidră concluzionând șopotitor dacă a fost sau nu dragoste. Intrigantul handicap al celui ce simte că nu simte nimic permutându-se din fagure în fagure sau înțelepciunea degustătorului care cade etern plăcut în aceeași clipă faustiană? (Bogdan Hușanu, regizor)
PUȘLAMAUA DE LA ETAJUL 13, de MIRCEA M. IONESCU
Stagiunea: 2021-2022
Premiera: 13 noiembrie, 2012
Distribuția: DUMITRIANA CREȚU
Regia: ȘTEFAN ALEXIU
Scenografia: RĂZVAN BORDOȘ
Grafica video: IRINA MICLĂUȘ
,,Cei mai mulți trecători merg cu capul în pământ… Triști mai sunt copiii de astăzi!…. Din cauza părinților, oare?….” (Mircea M. Ionescu)
Aveți grijă de sufletele copiilor!..Aveți grijă de sufletele celor din jurul vostru și de voi!…Vă rog! (Ștefan Alexiu)
***
PĂDUREA, de N.A. OSTROVSKI
Stagiunea: 2021-2022
Distribuția:
Raisa Pavlovna Gurmâjskaia: CĂTĂLINA RUSU
Axinia Danilova (Axiușa): DUMITRIANA CREȚU
Ulita: OANA FLOREA
Ghenadi Nesciastlivţev: SORIN GHIORGHE
Arkadi Sciastlivţev: GEORGE SOBOLEVSCHI
Alexei Sergheevici Bulanov: SIMON SALCĂ JR
Vosmibratov: LUCIAN ARHIRE
Piotr: BOGDAN MANOLACHE
Karp: CRISTIAN TODICĂ
Regia artistică: BOGDAN HUȘANU
Costume: IULIANA MAFTEI
Decor: SANDU MAFTEI
***
Un titlu banal, pentru o piesă extraordinară: Pădurea. Pentru autor, în speță Ostrovski, succesul nu a fost întâmplător. Printre cele peste patruzeci de drame sau comedii scrise de el, mai găsim destule partituri care confirmă originalitatea, puterea și frumusețea artiștilor ruși din a doua jumătate a secolului al XIX-lea, dacă ar fi să-i amintim printre contemporani doar pe Turgheniev sau Dostoievski.
Atipic, acest text este condus de două personaje principale antitetice: actorul de comedie Nesciastlivțev și mătușa lui bogată, moșiereasa Raisa Pavlovna Gurmâjscaia. Bineînțeles că actorul este aproape un cerșetor, dar a ales această meserie din pasiune, renunțând la o carieră militară mai mult sau mai puțin strălucită.
Pretextul principal al conflictului scenic este vânzarea unei bucăți de pădure unui țăran ce se ocupă cu negustoria de lemn. La finalul spectacolului, și nu numai, autorul confirmă explicit dublul sens al pădurii: cel propriu și cel de sălbăticie, adică o civilizație falsă, o spoială de maniere. Într-o formă incipientă, conform epocii, sunt folosite elemente de teatru psihologic: rușinea nobilului scăpătat, transformată în mândrie absurdă, profunzima trăirii artistice, dar și orgoliul ei.
Fără să forțeze nefiresc firul epic, Ostrovski decupează o felie de viață autentică, cu momente comice, tragice sau de senzualitate prin relația de dragoste adevărată între cei doi tineri. Petea și Axiușa, prin naivitatea și umorul involuntar al tânărului Alexei Bulanov, torturat de gândul că va fi zvârlit afară, prin simplitatea servitorului Carp sau cu ajutorul simplei apariții a veșnicului actor de vodeviluri, Sciastlivțev, amorez sau sufleur, după necesitate.
Frivolitatea conflictului este aparentă, iar finalul piesei și întregul ultim act ne surprind prin sinceritatea și duritatea schimbului de replici. Sensibilitatea mutilată a artistului răbufnește, agasat de grosolănia sau lipsa de tact a gazdelor. Ceea ce ar fi trebuit să fie o vizită de curtoazie a nepotului se transformă într-o lecție dureroasă de morală, prin ciocnirea a două lumi – una patriarhal inerțială și cealaltă vie, turmentată, înfometată la propriu și la figurat de adevăr. (Bogdan Hușanu, regizor)
FLUTURII SUNT LIBERI, de Leonard Gershe
Stagiunea 2020-2021
Premiera: 12.06.2021
Traducerea: NICOLAE NICOARĂ
Distribuția:
Don Baker – BOGDAN MANOLACHE
Jill Tanner – DIANA HATMANU / DUMITRIANA CREȚU
Doamna Baker – LILY POPA ALEXIU / PETRONELA ENE
Ralph Austin – LUCIAN ARHIRE / GEORGE SOBOLEVSCHI
Regie: ȘTEFAN ALEXIU
Costume: IULIANA MAFTEI
Decor: SANDU MAFTEI
Grafica video: IRINA MICLĂUȘ
****
”Întotdeauna, când pornesc la lucru cu un text nou, mă interesează ca textul respectiv să fie ofertant pentru actori și, totodată, să aibă un mesaj pe care eu să-l fac să ajungă la public, adăugând pe el mesajul propriu.
Fluturii sunt liberi mi-a plăcut pentru că, sub aspectul unei simpluțe povești de dragoste, al unei comedii romantice, am dat peste niște lucruri destul de serioase…
Încă de la început, știm că avem de-a face cu doi copii crescuți în două moduri diferite – unul, foarte conservator, iar celălalt, extrem de libertin. Vedem produsele părinților și unde se poate ajunge atunci când, din grijă, un părinte are un comportament prin care încearcă să controleze întru totul viața copilului, vedem, de asemenea, ce se poate întâmpla când un copil este lăsat să crească sub voia soartei.
Am plecat cu ideea că poverile părinților sunt pasate pe umerii copiilor, iar de aici, s-a născut paralela aceea în care se spune că păcatele părinților sunt plătite de copii. A apărut întrebarea firească: Dumnezeu e rău, în cazul acesta, dacă pedepsește copiii pentru păcatele părinților? După părerea mea, gândul că Dumnezeu ar fi rău e unul greșit. Păcatele părinților sunt sechelele pe care aceștia le poartă în spate (au fost, la rândul lor, greșit crescuți) și sunt pasate mai departe. Răul nu e la Dumnezeu, răul e în noi. Ajungând la expresia ”răul e în noi”, m-am dus cu gândul la Dostoievski și la ce înseamnă toată această filosofie. Din acel moment, pentru mine spectacolul s-a complicat. N-am putut să-l mai văd ca pe un text ușor, ca pe o simplă poveste de dragoste și ceea ce am făcut cu el a fost să arăt ceea ce se poate întâmpla când părinții greșesc față de copii, implicându-se, uneori, prea mult, încercând să le aleagă ce e mai bine și, deși, în final părintele înțelege că a produs un rău, răul respectiv, odată pus în mișcare, odată aruncat în univers, nu mai poate fi oprit. Cred că mulți copii sunt victime, în primul rând ale problemelor adunate din familie, ale emoțiilor pe care nici noi, adulții, nu știm cum să le ducem, cum să le înțelegem, neștiind cum și de unde să cerem ajutor. Cu atât mai dificil va fi pentru un copil care nu vrea să vorbească, se închide, acumulează niște demoni care pot duce spre un sfârșit tragic, la un moment dat.
Fluturii sunt liberi…
Oamenii sunt liberi…
Sunt? Suntem? Sau, poate, ne creăm o libertate imaginară, care, în momentul când se lovește de realitatea dură ce ne înconjoară, ia foc.
Mesajul meu cred că va ajunge la spectatori și nu cred că un părinte, o mamă, mai ales, poate pleca indiferntă din sală după ce vizionează acest spectacol”.
Ștefan Alexiu, regizor artistic
FLUTURII SUNT LIBERI, de Leonard Gershe
Traducerea: Nicolae Nicoară
Premiera: 12.06.2021
Stagiunea 2020 – 2021
Distribuția:
Don Baker – BOGDAN MANOLACHE
Jill Tanner – DIANA HATMANU / DUMITRIANA CREȚU
Doamna Baker – LILY POPA ALEXIU / PETRONELA ENE
Ralph Austin – LUCIAN ARHIRE / GEORGE SOBOLEVSCHI
Regie: ȘTEFAN ALEXIU
Costume: IULIANA MAFTEI
Decor: SANDU MAFTEI
Grafica video: IRINA MICLĂUȘ
Regia tehnică: Cătălin Scutaru
Sufleor: Cătălina Nechita
***
Întotdeauna, când pornesc la lucru cu un text nou, mă interesează ca textul respectiv să fie ofertant pentru actori și, totodată, să aibă un mesaj pe care eu să-l fac să ajungă la public, adăugând pe el mesajul propriu.
Fluturii sunt liberi mi-a plăcut pentru că, sub aspectul unei simpluțe povești de dragoste, al unei comedii romantice, am dat peste niște lucruri destul de serioase…
Încă de la început, știm că avem de-a face cu doi copii crescuți în două moduri diferite – unul, foarte conservator, iar celălalt, extrem de libertin. Vedem produsele părinților și unde se poate ajunge atunci când, din grijă, un părinte are un comportament prin care încearcă să controleze întru totul viața copilului, vedem, de asemenea, ce se poate întâmpla când un copil este lăsat să crească sub voia soartei.
Am plecat cu ideea că poverile părinților sunt pasate pe umerii copiilor, iar de aici, s-a născut paralela aceea în care se spune că păcatele părinților sunt plătite de copii. A apărut întrebarea firească: Dumnezeu e rău, în cazul acesta, dacă pedepsește copiii pentru păcatele părinților? După părerea mea, gândul că Dumnezeu ar fi rău e unul greșit. Păcatele părinților sunt sechelele pe care aceștia le poartă în spate (au fost, la rândul lor, greșit crescuți) și sunt pasate mai departe. Răul nu e la Dumnezeu, răul e în noi. Ajungând la expresia ”răul e în noi”, m-am dus cu gândul la Dostoievski și la ce înseamnă toată această filosofie. Din acel moment, pentru mine spectacolul s-a complicat. N-am putut să-l mai văd ca pe un text ușor, ca pe o simplă poveste de dragoste și ceea ce am făcut cu el a fost să arăt ceea ce se poate întâmpla când părinții greșesc față de copii, implicându-se, uneori, prea mult, încercând să le aleagă ce e mai bine și, deși, în final părintele înțelege că a produs un rău, răul respectiv, odată pus în mișcare, odată aruncat în univers, nu mai poate fi oprit. Cred că mulți copii sunt victime, în primul rând ale problemelor adunate din familie, ale emoțiilor pe care nici noi, adulții, nu știm cum să le ducem, cum să le înțelegem, neștiind cum și de unde să cerem ajutor. Cu atât mai dificil va fi pentru un copil care nu vrea să vorbească, se închide, acumulează niște demoni care pot duce spre un sfârșit tragic, la un moment dat.
Fluturii sunt liberi…
Oamenii sunt liberi…
Sunt? Suntem? Sau, poate, ne creăm o libertate imaginară, care, în momentul când se lovește de realitatea dură ce ne înconjoară, ia foc.
Mesajul meu cred că va ajunge la spectatori și nu cred că un părinte, o mamă, mai ales, poate pleca indiferntă din sală după ce vizionează acest spectacol.
Ștefan Alexiu, regizor artistic
SLUGĂ LA DOI STĂPÂNI, de Carlo Goldoni
Premiera: 06.11.2020
Stagiunea 2020 – 2021
Photo credit & copyright – Bârlad Online www.b-o.ro
DISTRIBUŢIA
Cristian Todică – Truffaldino
Oana Florea – Clarice
Sorin Ghiorghe – Lombardi
Simon Salcă jr. – Silvio
Diana Hatmanu – Beatrice
Lucian Arhire – Florindo
George Sobolevschi – Brighella
Irina Cocea – Smeraldina
Alex Savu – Pantalone
Regie artistică – Bogdan Hușanu
Decor – Sandu Maftei
Costume – Iuliana Maftei
***
Cum ajungi să servești doi stăpâni în același timp? Câtă vreme va trece până-și vor da seama stăpânii? Ce se va întâmpla, dacă-și vor da seama? Să nu ne grăbim cu răspunsurile, pentru că Goldoni a scris acest text în urmă cu aproape trei sute de ani. Altfel funcționa pe atunci facebook-ul și altele erau relațiile dintre oameni și dintre clasele sociale. Spus în două feluri, mai simplu sau mai elevat, Slugă la doi stăpâni, e un text despre șmecheria omului simplu sau o poveste despre cum să complici cu seninătate o situație ce ține de cerințele umane cotidiene.
Eroului principal, Truffaldino, i se face foame de când își tot așteaptă stăpânul; el are un legământ păgân cu propriul stăpân, pe care cel din urmă nu vrea să-l respecte. Dar pentru că omul nu trăiește doar cu hrană, ci și cu iubire, trei cupluri de îndrăgostiți se caută, se ceartă și se împacă dominați de gelozie, de hazard, de părinți, cu toții răsfoitori ale filelor colorate ce-i înconjoară și din care citesc fără să cunoască literele.
Publicul ar trebui să fie fascinat, în primul rând, de capacitatea supraumană a lui Truffaldino de a se descurca în războiul țesut de minciunile sale. Ar mai trebui urmărite furia și aparentul primitivism al lui Pantalone, care ascund o simplitate și o bunătate sănătoase.
Spectacolul începe cu logodna fiicei sale, Clarice, logodnă întreruptă de un oaspete ciudat, pe care vă las să-l descoperiți.
Închei acest text ajutat fiind de observația unui coleg care accentua că nu avem în față o comedie de caractere, ci una de situații, în care zâmbetul este provocat mai mult de ceva decât de cineva.
Acestea fiind spuse, am scăpat, încă o dată, de teama de a nu povesti spectacolul în caietul program înainte să-l urmăriți dumneavoastră pe scenă.
Bogdan Hușanu, regizor artistic
