WOYZECK

WOYZECK, de GEORG BÜCHNER

(versiunea Werner R. Lehman)

Traducere: Mihaela Sîrbu

Premiera: 30.09.2017

Stagiunea 2017 – 2018

Distribuția:

Woyzeck – Sorin Ghiorghe

Căpitan, artist de circ George Sobolevschi

Doctor, cal – Simon Salcă jr.

Marie – Cella Todică

Tambur-major, toboșar – Bogdan Manolache

Andres, păpușar, maimuță, cal Alex Savu

Margaret, măicuță Oana Florea

Käthe, dresoare Cătălina Rusu

Cârciumar, speculant, subofițer  – Lucian Arhire

Soldați – Gabriel Derbei și Vasile Pălălae

Regia artistică, varianta scenică, coregrafie, ilustrație muzicală, versurile cântecelor, fotografii – Dorin Mihăilescu                                  

Scenografie Sandu Maftei

***

”La prima vedere (apriori, superficială), Woyzeck este ”eroul” unei crime pasionale.  Dar, fenomenalul Georg Büchner ni s-a părut nouă preocupat mai mult de mecanismele care au determinat și favorizat parcursul descendent al lui Woyzeck până la distrugere și auto-distrugere, spre cel mai greu păcat.

Evident, fundamentul pe care s-a edificat toată această alunecare este psihicul deosebit de slab al lui Woyzeck, un om lipsit de personalitate, aș spune ”un om fără însușiri” (Robert Mussil). Totuși, poate că o astfel de catalogare este mult prea radicală.  Condiția sa intelectuală și psihică (pe care și-o asumă conștient) nu-l poate susține în parcursul său cotidian printr-un mediu social-cultural extrem de ostil, care îl derutează,  îl umilește, îl desconsideră, îl batjocorește, îi calcă în picioare până și cele mai ascunse sentimente, zvâcniri ale sufletului său veșnic rănit și neliniștit. […]

Încercarea cea mai profundă ține de iubire, sentiment ce apropie cel mai mult omul de Dumnezeu. Aceasta îl transformă cel mai tare, îl împinge fatalmente spre stadiul non-uman, pentru că în Woyzeck celălalt dar divin – rațiunea – este într-o cantitate infimă sau, cel puțin, insuficient valorificată. […]

Woyzeck pierde iubirea, speranța iubirii (Erosul – esența vitalului) și, totodată, nu mai întrevede speranța de a trăi, viața lui nu mai are rost fără iubire, nu mai există. […]

Gestul final al lui Woyzeck poate fi acceptat și ca un semn al răzvrătirii lui,  omul neînțeles și umilit, față de o societate imundă care nu are căderea, nu mai are luciditatea și nici dreptul să-l judece.

                                                            Dorin Mihăilescu, regizorul spectacolului

PACALA SI URSUL

PĂCALĂ ȘI URSUL, adaptare de TEODORA SPÎNU, după snoave populare

Premiera: 19.12.2017

Stagiunea 2017 – 2018

Distribuția:

Păcală – Bogdan Mircea

Străjerul – Ramon Ananie

Împăratul – Alexandru Savu

Prințesa – Oana Florea

Ursul – Cristian Todică

Balaurul – Lucian Arhire

Regia: Bogdan Hușanu

Costume: Iuliana Maftei

Decor: Sandu Maftei

Photo credit & copyright – Bârlad Online www.b-o.ro

EFECTUL RAZELOR GAMMA ASUPRA ANEMONELOR

Efectul Razelor Gamma asupra anemonelor, de Paul Zindel

Traducerea: Iulia Necoară

Premiera: 17.02.2018

Distribuția :

Beatrice Hunsdorfer  – LILY POPA ALEXIU

Matilda  Hunsdorfer  – DIANA  HATMANU

Ruth Hunsdorfer  – DUMITRIANA  CREȚU

Nanny – GETA CACEVSCHI

Voci – OANA FLOREA,  ALEXANDRU SAVU

Regia artistică – GEO  BALINT

Scenografia  – ADRIANA  RAICU PETRE

Ilustrația muzicală –  CIPRIAN  MANTA

Photo credit & copyright – Bârlad Online www.b-o.ro

***

”…cred că viaţa noastră, prin grija lui Dumnezeu, e un amestec perfect de alb şi negru, de bine şi rău, de minciună şi adevăr… mecanica vieții… trăim într-o mare zghihuială fără  rost… rutină… am uitat  să privim  cerul și pământul… uităm de rădăcinile noastre și de copilăria din noi… am putea să ne trezim în fiecare dimineață cu sufletul și mintea deschise, capabili de a arunca o privire proaspată asupra lumii?… putem recupera candoarea copilăriei?… identitate și alteritate… nevoia de omenesc și de omenie… între mult zgomot pentru nimic (William S.) și cuvinte de neființă (Samuel B.)… estetică și catharsis… oamenii se plictisesc repede… teatrul se vede, se trăiește, nu se citește (?)… prospețimea și dispoziția de a juca… întâlnire dintre „dincolo” și „dincoace”… morții noștri… uităm… DUMNEZEU… smerenie… cinismul contemporan… dezvrăjire… desacralizare… intuiție… un regizor cuminte… punctul ăsta de vedere… personaje… lucrul cu actorul… gastronomie… condimente… rețete experiență…. publicul… repetiții… acesta e răspunsul exact… tu devii spectator… teme și idei… naivitate… modern și (prost)modernism… obsesii culturale… texte… (b)alint… exact cum simt… să planifici succesul… inspirație… marketing… ce minunat este… autorul… ziua de azi… viața unui spectacol… trebuie să ne oprim undeva… salvarea este individuală…  nu e mare filosofie… regizori ai secolului XXI… instalații teatrale… dirijori de suflete… un singur spectacol: viață… solitudine… singuratate… duminica tuturor sfintilor… aproape totul… deșertăciunea deșertăciunilor… EFECTUL RAZELOR GAMMA ASUPRA ANEMONELOR și sufletul nostru: LILY ALEXIU – talentul, forța si rafinamentul  ACTRIȚEI (!), GETA CACEVSCHI – homeopatie emoțională în constructia personajului…. și debutantele: DUMITRIANA CREȚU și DIANA HATMANU – curaj și inteligență scenică, sper să confirme acești primi și buni pași pe scândura vieții… Nu în ultimul rând, ADRIANA RAICU – poezia scenografiei și inefabilul metaforei teatrale și CIPRIAN MANTA –  compozitor și creator de universuri sonore care rezonează cu (în)semnele mele emoționale… Mulțumesc !

Geo Balint, regizor