Lily Popa Alexiu Petronela Ene Irina Grajdeanu Ramona Parpalita Catalina Rusu Alexandru Savu George Sobolevschi
Regia: Cristian Gheorghe Scenografia: Sandu Maftei
***
„În acest spațiu intermediar, al așteptării, în acest loc al exilului pe perioada unei olimpiade – când orașul trebuie locuit doar de cei perfecți – găsim oameni care se redescoperă, care învață din nou (sau pentru prima oară) să iubească, oameni cu putere de sacrificiu sau cu lașitatea de a merge până la capăt, actanți ai unui univers aproape purgatorial, în care visele neîmplinite capătă valențe de coșmar, în care iluziile și aparențele devin unica realitate sufocant de dură, în care destăinuirile și poveștile propriilor vieți sunt singurul mijloc de eliberare, spațiu în care evadarea este doar în lumea încărcată de regrete a propriului „eu”. Nimeni nu accepta închiderea în baraca-pușcărie, nimeni nu accepta izgonirea, autosugestionându-se că au venit aici de bunăvoie, că nu i-a trimis nimeni. Toți încearcă exercițiul evadării în ceva: în alcool, într-o lume a spectacolului inexistentă, în cărți, într-o lucrare de doctorat banală, într-o iubire imposibilă, evadări false, care îi ajută să facă încă un pas pe cărarea existenței, evadări iluzive, fără strălucire, ireale, care îi transformă în niște stele pe cerul dimineții, care nu apucă să vadă răsăritul, fiind înghițite înapoi de noapte.”
Desprins tocmai din realismul cehovian, spectacolul „Ursul” reuseste sa aduca pe scena o farama din vechea Rusie care a fascinat atatia literati de-a lungul timpului. Personajele pline de viata debordeaza de pasiune si „flama” ruseasca, spirit ce transpare din fiecare gest si cuvant al lor. „Ursul”, o delicioasă comedie intr-un act, ne prezinta povestea unei vaduve, aparent foarte serioasa si consecventa in principiile ei, care, desi isi jeleste sotul cu patima, se indragostste de primul barbat care ii trece pragul. Fericitul amorez este locotententul in retragere si mosierul Smirnov, venit pentru a reclama o datorie veche, pe care raposatul ei sot a uitat sa o mai plateasca. In ciuda tariei lui de caracter, cade, la randul sau, prada mrejelor tinerei vaduve. Asadar, publicul este invitat sa soarba ceai alaturi de unele dintre cele mai pitoresti fapturi create de realismul rus, care ne prezinta viata asa cum este ea: cu personaje vii si plina de surprize!
<<„Comedia amară” Idolul și Ion Anapoda a lui G. M. Zamfirescu, drept urmare și spectacolul nostru, pare la prima vedere / lectură a vorbi despre iubire. Noi am trudit însă cu credința și dorința de a construi un eseu în imagini despre căutarea de sine a omului, despre frământările, mai mult sau mai puțin comune, pentru a releva calitățile umane proprii sau ale celor cu care ne însoțim zilele. De altfel, piesa „Idolul…” a fost considerată un „Pygmalion bucureștean” (Valeriu Râpeanu). Noi am căutat să-i descoperim valențele poetice […]. Am subliniat orbecăiala, zbaterea absurdă a omului în căutarea fericirii sale, a împlinirii sale, strădanie care „ar fi de râs, dacă n-ar fi de plâns”. Vă dorim, pe lângă petrecerea câtorva clipe plăcute alături de noi și de eroii lui Zamfirescu, ceea ce vă urează și dramaturgul: „dragoste binecuvântată”!>>
JUPAN DUMITRACHE – GRUIA NOVAC JR NAE IPINGESCU – ALEX SAVU CHIRIAC – GEORGE SOBOLEVSCHI SPIRIDON – CELLA CROITORU / RAMONA PARPALITA RICA VENTURIANO – DUMITRU CIUBOTARU VETA – PETRONELA ENE ZITA – IRINA GRAJDEANU
„Am ales „O noapte furtunoasa” dintr-un motiv simplu: aveam distributia necesara! Pe de alta parte, as spune ca in aceasta piesa nu exista roluri principale sau secundare (ca importanta), fiecare actor avand „la indemana” un rol egal ca „greutate” cu al colegilor sai. Depinde de ei cum stiu sa-l puna in valoare! Eu cred ca e suficient sa mergi pe mana autorului si sa faci rolurile sa straluceasca!” (Marcel Anghel, regizorul spectacolului)
Take – SORIN GHIORGHE Ianke – MARCEL ANGHEL Cadir – GRUIA NOVAC JR Ionel – SIMON SALCA JR Ana -RAMONA PARPALITA Safta – LILY POPA ALEXIU Ilie – ALEX SAVU
Regia – VASILE MALINESCU Scenografia – SANDU MAFTEI
***
„Nu mi-am propus inovatii regizorale sofisticate si nici „modernizari” actuale, care ar fi denaturat ideile autorului si ar fi impietat asupra atmosferei patriarhale pitoresti, asupra limbajului specific etniei personajelor si, evident, asupra mesajului umanist al comediei. Am pus accente artistice pe continutul ideatic si pe conflictul dramatic dintre generatii, amendand prejudecatile rasiale – specifice epocii – gura mahalalei si toate actiunile inumane care pledau impotriva dragostei si prieteniei, impotriva vietii armonioase.” (V.MALINESCU, regizorul spectacolului)
PAPARAZZI sau CRONICA UNUI RASARIT DE SOARE AVORTAT, de MATEI VISNIEC
DISTRIBUTIA:
Paparazzo 1 – GEORGE SOBOLEVSCHI Șeful – SORIN GHIORGHE Asasin 1 – LUCIAN ARHIRE Asasin 2 – SIMON SALCĂ JR. Patroana barului – PETRONELA ENE Omul de pe trotuar – ALEXANDRU SAVU Asasin 3 – CRISTIAN TODICĂ Paparazzo 2 – IRINA GRĂJDEANU Străinul – CATALINA RUSU Femeia desculță – RAMONA PĂRPĂLIȚĂ Orbul – MARCEL ANGHEL Bătr?na cu busola – LILY POPA ALEXIU Gabriel Derebei, Catalin Scutaru, Vasile Palalae, Dan Talasman, Simona Saulea, Anca Bagu si Roxana Rusu
Regia – CRISTIAN GHEORGHE Scenografia – SANDU MAFTEI
***
„Paparazzi” este o imagine tridimensională a unui posibil sfâit al lumii, unde, pe lângă apocalipsul ce amenință lumea/galaxia, are loc un al doilea apocalips, cel al umanității. Se spune în text că această exterminare are loc datorită unei forțe exterioare (poate Dumnezeu, poate Diavolul), dar e posibil ca ea să fie, de fapt, rezultatul unei autoanihilari la care omenirea ajunge din cauza sterilității sufletești, din cauza răutății, din cauza multiplelor păcate-greșeli pe care le are. Tridimensional spuneam pentru că piesa nu se reduce la o expunere-lectură către spectator , ci are dinamică cinematografică, are forța de a aduce pe scenă o bucată a lumii în care practic trăim cu toții, este carnală, viscerală, poate exagerată uneori, dar în întregime scrisă cu scopul de a schimba ceva, cu scopul de a ne face pe toți să privim în noi înșine? și, mai cu seamă, lângă noi. Personajele se mișcă în acest haos, viermuiesc, sub semnul soarelui care se pregătește să se stingă pentru totdeauna, ca niste insecte neputincioase pentru care important nu este sfâitul definitiv al planetei, ci meschinele îndeletniciri cotidiene, faptele mărunte ale unei existențe banale și absurde. Zidurile se strâng în jurul lor, se deschid, descoperind camere de locuit sau birouri, camere de orgii sau posturi de spionaj, se strâng din nou pentru a-i închide în acest labirint-cavou în care își vor găsi sfâitul. Orașul trăiește, orașul este încă viu, organele lui ? oamenii ? îl hranesc încă cu sevele unor întâmplări stranii, cu lipsa de comunicare, cu morfina unei inconștiențe care îi face să nu vadă dezastrul.
Regia: ALEXANDRU SAVU Scenografia: SANDU MAFTEI Coregrafie si constructie papusi: ALICE BRATU Muzica: ALEXANDRU MICU
***
Povestea „Printesa, pescarul si balaurul” respecta tiparul tuturor povestilor din lume: lupta dintre bine si rau, victoria binelui si casatoria celor doi tineri frumosi si curajosi (fata de imparat si flacaul obisnuit pus intr-o situatie neobisnuita – confruntarea cu balaurul!). Despre ce-i vorba? Un balaur nemilos amaninta traiul fericit si linistit al unei imparatii aflate in delta. Ca sa nu distruga intreg regatul, o cere pe frumoasa fiica de imparat de sotie. Insa, atunci cand credeau ca fata nu mai are e nicio scapare, flacaul, ajutat de Vulturina (imparateasa pasarilor) il infrange pe balaur. Partea interesanta este ca balaurul era el insusi sub puterea unei vraji; o data desfacuta vraja, se transforma in om si ramane la palat, unde vor trai cu totii fericiti pana la adanci batraneti! Nu-i asa ca e bine cand totul se termina cu bine? (Teodora Spinu)
Vă place Piersic? Dar Radu Beligan? Atunci obligatoriu trebuie să vedeți piesa „Străini în Noapte?, un spectacol ce se clasează și în prezent pe primele poziții în topul preferințelor iubitorilor de teatru, o adevărată operă de artă regizată de marele maestru Radu Beligan. Protagoniștii sunt Florin Piersic, care nu mai are nevoie de nicio prezentare, și Medeea Marinescu – o actriță extrem de valoroasă pentru generația sa, a cărei interpretare se va contopi perfect cu jocul actoricesc unic și remarcabil al maestrului „Mărgelatu”.
În piesa Străini în noapte, Florin Piersic joacă rolul lui Pierre, un bărbat în floarea vârstei care după o noapte petrecută într-un bar este condus acasă de Julietta (Medeea Marinescu), o femeie frumoasă și tânără. Ea știe cine este el și tocmai de aceea și-a propus să-l însoțească în apartamentul lui, iar el este cel care află în acea seară un lucru care îi va schimba viața. Dar până la dezvăluirea marelui secret, Julietta mărturisește mai întâi că este prostituată și îi cere bani, apoi că de fapt este reporter și că face cercetări pentru următorul articol, însă aceste întorsături de situație sunt menite să ne dezvăluie cine sunt cele două personaje cu adevărat.
Motto: „Faptele! Faptele, scumpe domn, faptele sunt aşa cum sunt interpretate; şi atunci, în spiritul nostru, ele nu mai sunt fapte, ci viaţa care apare într-un fel sau altul.”
Luigi Pirandello
”Am afirmat, într-un articol despre un spectacol anterior, că abordarea tematică primordială a întregii noastre opere (creaţia scenică, dar şi cea teoretică), vizează omul şi complexitatea manifestărilor sale – temă inepuizabilă şi deosebit de ofertantă. De altfel, noi nu putem concepe teatrul în afara existenţei umane – omul este pilonul central al faptului teatral, iar acţiunile sale sunt rădăcina teatrului, sunt teatrul însuşi. Dar aceste acţiuni nu pot fi preluate din viaţă întocmai, ci ele trebuie interpretate şi supuse rigorilor / „legilor” artei respective şi „puse în pagină” prin mijloacele de expresie specifice, în spiritul unei concepţii şi viziuni personale. De aceea spunem noi despre faptul teatral că este, în fond, un eseu, o exegeză a acţiunilor umane în momente limită („dramatice”).
Căutărilor, gândirii noastre despre teatru le răspunde în mod sclipitor Luigi Pirandello, a cărui operă dramatică (cel puţin) este pentru noi un genial eseu privitor la raportul viaţă – actul creaţiei teatrală. Piesa „Vestire gli ignudi”, din acest punct de vedere, ni se pare exemplară. Întâlnim aici omul în toată „goliciunea” sa şi a faptelor sale, faţă-n faţă cu diversele mijloace ale alterităţii acestora: „măştile” pe care fiecare şi le aproprie spre a-şi proteja personalitatea (mai concret, în cazul nostru, „onoarea”); „interpretatrea” în viziunea şi concepţia celor care vehiculează diferite mijloace şi modalităţi artistice (scriitori, gazetari, etc.); receptarea şi interpretatrea evenimentelor în spiritul propriilor interese. Enumerarea poate continua şi extrapolarea aşijderea.
Toate aceste abordări (interpretări, evaluări, aş spune „răstălmăciri”) ale unor fapte / acţiuni umane (ale unui om, ale unei „identităţi”) intersectează, din punctul nostru de vedere, alteritatea.
La rându-ne, ca oameni de teatru, apelăm la alteritate pentru a vă expune propria noastră concepţie cu privire la evenimentele consemnate de dramaturg. Pentru noi alteritatea este un element „sine qua non” al creativităţii care incumbă mimetismului – ea se suprapune valenţelor interpretative care, împreună cu cele creative, sunt nelipsite „imitaţiei” cu care noi oglindim viaţa cotidiană. Pentru că operele noastre sunt oglindă a personalităţii noastre şi nu sunt o copie (mai mult sau mai puţin deformată) a existenţei umane.
Prin ceea ce noi facem, încercăm să răspundem atât lui Goethe, care afirma în „Prologul în teatru” din „Faust” că faptele sunt mult mai importante, dar şi lui Pirandello, care pledează, cu aceeaşi genialitate, pentru primordialitatea interpretării, în actul artistic, evident.
