LA PUTTA ONORATA (FATA CINSTITA)

LA PUTTA ONORATA (FATA CINSTITA), de Carlo Goldoni (1707-2007)

Premiera: 03.11.2007

Stagiuena: 2007 – 2008

Distribuţia(in ordinea indicata de autor):

OTTAVIO, marchiz de Ripa Verde – Dumitru CIUBOTARU

BEATRICE, sota sa – Catalina RUSU

PANTALONE DE BISOGNOSI, negustor – Sorin GHIORGHE

BETTINA, protejata lui Pantalone – Petronela ENE

CATTE, sora Bettinei – Cella CROITORU

MENEGO CAINELLO, barcagiu – Gruia NOVAC jr.

LELIO, fiul lui Pantalone – Simon SALCA jr.

PASQUALINO, fiul lui menego – George SOBOLEVSCHI

DONNA PASQUA, sotia lui Menego – Geta CACEVSCHI

BRIGHELLA, servitorul marchizului – Alex SAVU

ARLECCHINO, sotul Cattei – Andrei CIOBANU

SCANNA, camatareasa – Eudoxia VOLBEA

Regia: IRINA POPESCU BOIERU
Scenografia: SANDU MAFTEI

***

Acum 300 de ani, orasul-laguna, supranumit si Regina Adriaticii, Venetia cea unduitoare, fastuoasa si lasciva, dadea lumii pe unul dintre cei mai prodigiosi creatori de teatru din câti s-au cunoscut vreodata: CARLO GOLDONI. El este cel care avea sa zdruncine din temelii fagasul statornicit al traditiilor care guvernau arta teatrala italiana a veacului al XVIII-lea. Amurgul epocii mastilor tocmai începuse.

Demiurgul universului scenic care sta sa ni se desluseasca și aduce aproape pe protagonisti, de care ne leaga indestructibil aceleasi patimi, virtuti, nostalgii si neîmpliniri… Veridicitatea frescei caracteriale atât de bogat si sugestiv reprezentata de Carlo Goldoni se datoreaza mai ales aplecarii deosebite de care dramaturgul da dovada, în observarea si studiul realitatii. Acesta este de fapt programul sau estetic, impus si urmat cu multa determinare prin intermediul celor peste 100 de piese care au cunoscut lumina rampei sau a tiparului.

” Fata cinstita” se numara în categoria pieselor mai putin cunoscute din creatia goldoniana., care are toate datele unei comedii de caracter de mare valoare: originalitatea, gratia si firescul dialogului, fantezia sugestiva, spontaneitatea si logica înlantuirii evenimentelor.

Dinamismul actiunii, farmecul personajelor si pitorescul atmosferei compun laolalta în acest spectacol culoarea locala a Venetiei secolului al XVIII-lea, redata în spiritul marelui dramaturg italian, celebrat în acest an pretutindeni în lume.

ULTIMA DRAGOSTE A LUI DON JUAN

ULTIMA DRAGOSTE A LUI DON JUAN, de Tudor Popescu

Premiera: 12.01.2007

Stagiunea: 2007-2008

Distribuția:

AMALIA – Lily POPA ALEXIU

DON JUAN – Marcel ANGHEL

Regia: IRINA POPESCU BOIERU
Scenografia: MARFA AXENTI
Mişcarea scenică: DANA COŞERU

***

“Don Juan cel pus astăzi sub semnul întrebării sau condamnat este poligamul cu metodele lui perimate, este omul dorinţelor fără sfârşit, al plăcerii excesive. Dar, se stie, nu există în Don Juan numai seducătorul şi numai voluptuosul; dincolo de răpitor şi de monotonul obiect al cuceririlor lui, s-a putut recunoaşte în el, încă de la început, refractarul, transgresorul, cel care, păcătos sau delincvent, vrea să o rupă cu toată insolenţa cu normele şi cu legile.”

Jean Rousset – “Mitul lui Don Juan”

Cu cine se va identifica spectatorul? Cu victimele libertinului sau cu instanţele potrivnice şi punitive? Sau, poate, cu eroul însuşi? Iată, în funcţie de versiuni şi de epoci, de gen şi de regie, dar şi în funcţie de orizontul de aşteptare al publicului, o gamă întreagă de soluţii diferite, chiar opuse. Un factor important de variaţii care vor face din erou când un model negativ, când unul pozitiv.

CAMERISTELE

CAMERISTELE, de Jean Genet

Premiera: 31.05.2008

Stagiunea: 2007 – 2008

Distribuția:

Doamna – CELLA CROITORU
Claire – OANA PAVALACHE
Solange – OTILIA HUYUM

Regia: DORIN MIHĂILESCU
Scenografia: MARFA AXENTI

***

“La o primă și fugitivă vedere s-ar părea că ne aflăm în fața unei piese polițiste, deseori citită astfel chiar de către exegeți respectabili.Ei și ce? Despre HAMLET nu se spune că poate fi socotită cea mai bună piesă polițistă? Chiar ne poate servi pentru o analiză structurală.
Psihodrama noastră vă propune să urmăriți, dincolo de lupta de fond dintre Eros și Thanatos, drumul către sacrificiul de sine pe care și-l asumă Claire în folosul eliberării surorii sale Solange ca gest suprem de iubire – singura cale adevărată spre emancipare, care o va înălța și o va înnobila.”

DORIN MIHĂILESCU

Spectacolul face o incursiune provocatoare în zonele întunecate, voit ascunse ale ființei umane, prinsă, dincolo de constrângerile impuse de mediul social, în vârtejul delirant al dualismului eu-subconștient, esență-aparență, animus-anima….

OMUL CARE A VĂZUT MOARTEA

OMUL CARE A VĂZUT MOARTEA, de Victor Eftimiu

Premiera: 24.05.2008

Stagiunea: 2008 – 2009

Distribuția:

Vagabondul ? GEORGE SOBOLEVSCHI
Alexandru Filimon ? SORIN GHIORGHE
Domnul Leon ? MARCEL ANGHEL
Raluca Filimon ? GETA CACEVSCHI
Alice Filimon ? CELLA CROITORU
George ? ANDREI CIOBANU

Regia: DORIN MIHĂILESCU
Scenografia: SANDU MAFTEI

***

“În fond ceea ce ne-a interesat mai mult din textul lui Eftimiu a fost punerea în balanță a politicianismului și a iubirii, valoarea primordială a umanismului.
După ce am spus prin “Titanic vals” că jocurile politice fac din România o “corabie a nebunilor”, o țară de clovni, acum afirmăm că avem de-a face cu un manej în care “pretendenții coroanei” (Henrik Ibsen) se sfâșie precum fiarele sălbatice aparent îmblânzite dar care, atunci când simt mirosul puterii și revitalizează apucăturile primare.”

DORIN MIHĂILESCU

Spectacolul găsește și accentuează un corespondent real, perfect credibil, cu realitatea social-politică înconjuratoare, iar replicile spumoase ale lui Victor Eftimiu devin pe scenă veritabile semne de întrebare, tăioase și incomode…