Autor: Teodora Spinu

FLUTURII SUNT LIBERI, de Leonard Gershe

Stagiunea 2020-2021

Premiera: 12.06.2021

Traducerea: NICOLAE NICOARĂ

Distribuția:

Don Baker – BOGDAN MANOLACHE

Jill Tanner – DIANA HATMANU / DUMITRIANA CREȚU

Doamna Baker – LILY POPA ALEXIU / PETRONELA ENE

Ralph Austin  – LUCIAN ARHIRE / GEORGE SOBOLEVSCHI

Regie: ȘTEFAN ALEXIU

Costume: IULIANA MAFTEI

Decor: SANDU MAFTEI

Grafica video: IRINA MICLĂUȘ

****

”Întotdeauna, când pornesc la lucru cu un text nou, mă interesează ca textul respectiv să fie ofertant pentru actori și, totodată, să aibă un mesaj pe care eu să-l fac să ajungă la public, adăugând pe el mesajul propriu.

Fluturii sunt liberi mi-a plăcut pentru că, sub aspectul unei simpluțe povești de dragoste, al unei comedii romantice, am dat peste niște lucruri destul de serioase…

Încă de la început, știm că avem de-a face cu doi copii crescuți în două moduri diferite – unul, foarte conservator, iar celălalt, extrem de libertin. Vedem produsele părinților și unde se poate ajunge atunci când, din grijă, un părinte are un comportament prin care încearcă să controleze întru totul viața copilului, vedem, de asemenea, ce se poate întâmpla când un copil este lăsat să crească sub voia soartei.

Am plecat cu ideea că poverile părinților sunt pasate pe umerii copiilor, iar de aici, s-a născut paralela aceea în care se spune că păcatele părinților sunt plătite de copii. A apărut întrebarea firească: Dumnezeu e rău, în cazul acesta, dacă pedepsește copiii pentru păcatele părinților? După părerea mea, gândul că Dumnezeu ar fi rău e unul greșit. Păcatele părinților sunt sechelele pe care aceștia le poartă în spate (au fost, la rândul lor, greșit crescuți) și sunt pasate mai departe. Răul nu e la Dumnezeu, răul e în noi. Ajungând la expresia ”răul e în noi”, m-am dus cu gândul la Dostoievski și la ce înseamnă toată această filosofie. Din acel moment, pentru mine spectacolul s-a complicat. N-am putut să-l mai văd ca pe un text ușor, ca pe o simplă poveste de dragoste și ceea ce am făcut cu el a fost să arăt ceea ce se poate întâmpla când părinții greșesc față de copii, implicându-se, uneori, prea mult, încercând să le aleagă ce e mai bine și, deși, în final părintele înțelege că a produs un rău, răul respectiv, odată pus în mișcare, odată aruncat în univers, nu mai poate fi oprit. Cred că mulți copii sunt victime, în primul rând ale problemelor adunate din familie, ale emoțiilor pe care nici noi, adulții, nu știm cum să le ducem, cum să le înțelegem, neștiind cum și de unde să cerem ajutor. Cu atât mai dificil va fi pentru un copil care nu vrea să vorbească, se închide, acumulează niște demoni care pot duce spre un sfârșit tragic, la un moment dat.

Fluturii sunt liberi…

Oamenii sunt liberi…

Sunt? Suntem? Sau, poate, ne creăm o libertate imaginară, care, în momentul când se lovește de realitatea dură ce ne înconjoară, ia foc.

Mesajul meu cred că va ajunge la spectatori și nu cred că un părinte, o mamă, mai ales, poate pleca indiferntă din sală după ce vizionează acest spectacol”.

Ștefan Alexiu, regizor artistic

FLUTURII SUNT LIBERI, de Leonard Gershe

Traducerea: NICOLAE NICOARĂ

Stagiunea 2020-2021

Premiera: 12 iunie, 2021

Distribuția:

Don Baker – BOGDAN MANOLACHE

Jill Tanner – DIANA HATMANU / DUMITRIANA CREȚU

Doamna Baker – LILY POPA ALEXIU / PETRONELA ENE

Ralph Austin  – LUCIAN ARHIRE / GEORGE SOBOLEVSCHI

Regie: ȘTEFAN ALEXIU

Costume: IULIANA MAFTEI

Decor: SANDU MAFTEI

Grafica video: IRINA MICLĂUȘ

Regia tehnică: Cătălin Scutaru

Sufleor: Cătălina Nechita

Întotdeauna, când pornesc la lucru cu un text nou, mă interesează ca textul respectiv să fie ofertant pentru actori și, totodată, să aibă un mesaj pe care eu să-l fac să ajungă la public, adăugând pe el mesajul propriu.

Fluturii sunt liberi mi-a plăcut pentru că, sub aspectul unei simpluțe povești de dragoste, al unei comedii romantice, am dat peste niște lucruri destul de serioase…

Încă de la început, știm că avem de-a face cu doi copii crescuți în două moduri diferite – unul, foarte conservator, iar celălalt, extrem de libertin. Vedem produsele părinților și unde se poate ajunge atunci când, din grijă, un părinte are un comportament prin care încearcă să controleze întru totul viața copilului, vedem, de asemenea, ce se poate întâmpla când un copil este lăsat să crească sub voia soartei.

Am plecat cu ideea că poverile părinților sunt pasate pe umerii copiilor, iar de aici, s-a născut paralela aceea în care se spune că păcatele părinților sunt plătite de copii. A apărut întrebarea firească: Dumnezeu e rău, în cazul acesta, dacă pedepsește copiii pentru păcatele părinților? După părerea mea, gândul că Dumnezeu ar fi rău e unul greșit. Păcatele părinților sunt sechelele pe care aceștia le poartă în spate (au fost, la rândul lor, greșit crescuți) și sunt pasate mai departe. Răul nu e la Dumnezeu, răul e în noi. Ajungând la expresia ”răul e în noi”, m-am dus cu gândul la Dostoievski și la ce înseamnă toată această filosofie. Din acel moment, pentru mine spectacolul s-a complicat. N-am putut să-l mai văd ca pe un text ușor, ca pe o simplă poveste de dragoste și ceea ce am făcut cu el a fost să arăt ceea ce se poate întâmpla când părinții greșesc față de copii, implicându-se, uneori, prea mult, încercând să le aleagă ce e mai bine și, deși, în final părintele înțelege că a produs un rău, răul respectiv, odată pus în mișcare, odată aruncat în univers, nu mai poate fi oprit. Cred că mulți copii sunt victime, în primul rând ale problemelor adunate din familie, ale emoțiilor pe care nici noi, adulții, nu știm cum să le ducem, cum să le înțelegem, neștiind cum și de unde să cerem ajutor. Cu atât mai dificil va fi pentru un copil care nu vrea să vorbească, se închide, acumulează niște demoni care pot duce spre un sfârșit tragic, la un moment dat.

Fluturii sunt liberi…

Oamenii sunt liberi…

Sunt? Suntem? Sau, poate, ne creăm o libertate imaginară, care, în momentul când se lovește de realitatea dură ce ne înconjoară, ia foc.

Mesajul meu cred că va ajunge la spectatori și nu cred că un părinte, o mamă, mai ales, poate pleca indiferntă din sală după ce vizionează acest spectacol.

Ștefan Alexiu, regizor artistic

FLUTURII SUNT LIBERI, de Leonard Gershe

Traducerea: Nicolae Nicoară

Premiera: 12.06.2021

Stagiunea 2020 – 2021

Distribuția:

Don Baker – BOGDAN MANOLACHE

Jill Tanner – DIANA HATMANU / DUMITRIANA CREȚU

Doamna Baker – LILY POPA ALEXIU / PETRONELA ENE

Ralph Austin  – LUCIAN ARHIRE / GEORGE SOBOLEVSCHI

Regie: ȘTEFAN ALEXIU

Costume: IULIANA MAFTEI

Decor: SANDU MAFTEI

Grafica video: IRINA MICLĂUȘ

Regia tehnică: Cătălin Scutaru

Sufleor: Cătălina Nechita

***

Întotdeauna, când pornesc la lucru cu un text nou, mă interesează ca textul respectiv să fie ofertant pentru actori și, totodată, să aibă un mesaj pe care eu să-l fac să ajungă la public, adăugând pe el mesajul propriu.

Fluturii sunt liberi mi-a plăcut pentru că, sub aspectul unei simpluțe povești de dragoste, al unei comedii romantice, am dat peste niște lucruri destul de serioase…

Încă de la început, știm că avem de-a face cu doi copii crescuți în două moduri diferite – unul, foarte conservator, iar celălalt, extrem de libertin. Vedem produsele părinților și unde se poate ajunge atunci când, din grijă, un părinte are un comportament prin care încearcă să controleze întru totul viața copilului, vedem, de asemenea, ce se poate întâmpla când un copil este lăsat să crească sub voia soartei.

Am plecat cu ideea că poverile părinților sunt pasate pe umerii copiilor, iar de aici, s-a născut paralela aceea în care se spune că păcatele părinților sunt plătite de copii. A apărut întrebarea firească: Dumnezeu e rău, în cazul acesta, dacă pedepsește copiii pentru păcatele părinților? După părerea mea, gândul că Dumnezeu ar fi rău e unul greșit. Păcatele părinților sunt sechelele pe care aceștia le poartă în spate (au fost, la rândul lor, greșit crescuți) și sunt pasate mai departe. Răul nu e la Dumnezeu, răul e în noi. Ajungând la expresia ”răul e în noi”, m-am dus cu gândul la Dostoievski și la ce înseamnă toată această filosofie. Din acel moment, pentru mine spectacolul s-a complicat. N-am putut să-l mai văd ca pe un text ușor, ca pe o simplă poveste de dragoste și ceea ce am făcut cu el a fost să arăt ceea ce se poate întâmpla când părinții greșesc față de copii, implicându-se, uneori, prea mult, încercând să le aleagă ce e mai bine și, deși, în final părintele înțelege că a produs un rău, răul respectiv, odată pus în mișcare, odată aruncat în univers, nu mai poate fi oprit. Cred că mulți copii sunt victime, în primul rând ale problemelor adunate din familie, ale emoțiilor pe care nici noi, adulții, nu știm cum să le ducem, cum să le înțelegem, neștiind cum și de unde să cerem ajutor. Cu atât mai dificil va fi pentru un copil care nu vrea să vorbească, se închide, acumulează niște demoni care pot duce spre un sfârșit tragic, la un moment dat.

Fluturii sunt liberi…

Oamenii sunt liberi…

Sunt? Suntem? Sau, poate, ne creăm o libertate imaginară, care, în momentul când se lovește de realitatea dură ce ne înconjoară, ia foc.

Mesajul meu cred că va ajunge la spectatori și nu cred că un părinte, o mamă, mai ales, poate pleca indiferntă din sală după ce vizionează acest spectacol.

Ștefan Alexiu, regizor artistic

SLUGĂ LA DOI STĂPÂNI, de Carlo Goldoni

Premiera: 06.11.2020

Stagiunea 2020 – 2021

Photo credit & copyright – Bârlad Online www.b-o.ro

DISTRIBUŢIA

Cristian Todică – Truffaldino

Oana Florea – Clarice

Sorin Ghiorghe – Lombardi

Simon Salcă jr. – Silvio

Diana Hatmanu – Beatrice

Lucian Arhire – Florindo

George Sobolevschi – Brighella

Irina Cocea – Smeraldina

Alex Savu – Pantalone

Regie artistică – Bogdan Hușanu

Decor – Sandu Maftei

Costume – Iuliana Maftei

***

Cum ajungi să servești doi stăpâni în același timp? Câtă vreme va trece până-și vor da seama stăpânii? Ce se va întâmpla, dacă-și vor da seama? Să nu ne grăbim cu răspunsurile, pentru că Goldoni a scris acest text în urmă cu aproape trei sute de ani. Altfel funcționa pe atunci facebook-ul și altele erau relațiile dintre oameni și dintre clasele sociale. Spus în două feluri, mai simplu sau mai elevat, Slugă la doi stăpâni, e un text despre șmecheria omului simplu sau o poveste despre cum să complici cu seninătate o situație ce ține de cerințele umane cotidiene.

Eroului principal, Truffaldino, i se face foame de când își tot așteaptă stăpânul; el are un legământ păgân cu propriul stăpân, pe care cel din urmă  nu vrea să-l respecte. Dar pentru că omul nu trăiește doar cu hrană, ci și cu iubire, trei cupluri de îndrăgostiți se caută, se ceartă și se împacă dominați de gelozie, de hazard, de părinți, cu toții răsfoitori ale filelor colorate ce-i înconjoară și din care citesc fără să cunoască literele.

Publicul ar trebui să fie fascinat, în primul rând, de capacitatea supraumană a lui Truffaldino de a se descurca în războiul țesut de minciunile sale. Ar mai trebui urmărite furia și aparentul primitivism al lui Pantalone, care ascund o simplitate și o bunătate sănătoase.

Spectacolul începe cu logodna fiicei sale, Clarice, logodnă întreruptă de un oaspete ciudat, pe care vă las să-l descoperiți.

Închei acest text ajutat fiind de observația unui coleg care accentua că nu avem în față o comedie de caractere, ci una de situații, în care zâmbetul este provocat mai mult de ceva decât de cineva.

Acestea fiind spuse, am scăpat, încă o dată, de teama de a nu povesti spectacolul în caietul program înainte să-l urmăriți dumneavoastră pe scenă.

Bogdan Hușanu, regizor artistic

UN TRAMVAI NUMIT DORINȚĂ, de Tennessee Williams

Stagiunea 2020 – 2021

Premiera: 03.10.2020

Distribuția:

Blanche – Petronela Ene

Stella – Dumitriana Crețu

Stanley – George Sobolevschi

Mitch – Sorin Ghiorghe

Eunice – Irina Cocea

Steve – Alexandru Savu

Melinoe – Diana Hatmanu

Regie artistică, foto – Ștefan Alexiu

Coregrafie – Alice Veliche

Decor- Sandu Maftei

Costume – Iuliana Maftei

***

Dragă spectatorule, încep prin a-ți ura un bine ai revenit la teatru și prin a-ți mulțumi că ai ales să vii să ne vezi…

Nu-ți voi ține un discurs lung în cele ce urmează încercând să-ți spun ce-am vrut cu acest spectacol. Consider că, dacă ne-am făcut treaba bine, la finalul spectacolului mesajul și întrebarea pe care ți le voi adresa vor ajunge la tine.

Timp de aproximativ două ore, te voi purta într-o călătorie între două lumi, una fantastică și alta reală, urmând ca, la final, să te las să-ți tragi singur concluziile.

Îți doresc vizionare plăcuta și profit pe această cale să le mulțumesc tuturor celor implicați la realizarea acestui spectacol, fără de care gândul meu n-ar fi ajuns la tine…

Ștefan Alexiu, regizor