WOYZECK

WOYZECK, de GEORG BÜCHNER

(versiunea Werner R. Lehman)

Traducere: Mihaela Sîrbu

Premiera: 30.09.2017

Stagiunea 2017 – 2018

Distribuția:

Woyzeck – Sorin Ghiorghe

Căpitan, artist de circ George Sobolevschi

Doctor, cal – Simon Salcă jr.

Marie – Cella Todică

Tambur-major, toboșar – Bogdan Manolache

Andres, păpușar, maimuță, cal Alex Savu

Margaret, măicuță Oana Florea

Käthe, dresoare Cătălina Rusu

Cârciumar, speculant, subofițer  – Lucian Arhire

Soldați – Gabriel Derbei și Vasile Pălălae

Regia artistică, varianta scenică, coregrafie, ilustrație muzicală, versurile cântecelor, fotografii – Dorin Mihăilescu                                  

Scenografie Sandu Maftei

***

”La prima vedere (apriori, superficială), Woyzeck este ”eroul” unei crime pasionale.  Dar, fenomenalul Georg Büchner ni s-a părut nouă preocupat mai mult de mecanismele care au determinat și favorizat parcursul descendent al lui Woyzeck până la distrugere și auto-distrugere, spre cel mai greu păcat.

Evident, fundamentul pe care s-a edificat toată această alunecare este psihicul deosebit de slab al lui Woyzeck, un om lipsit de personalitate, aș spune ”un om fără însușiri” (Robert Mussil). Totuși, poate că o astfel de catalogare este mult prea radicală.  Condiția sa intelectuală și psihică (pe care și-o asumă conștient) nu-l poate susține în parcursul său cotidian printr-un mediu social-cultural extrem de ostil, care îl derutează,  îl umilește, îl desconsideră, îl batjocorește, îi calcă în picioare până și cele mai ascunse sentimente, zvâcniri ale sufletului său veșnic rănit și neliniștit. […]

Încercarea cea mai profundă ține de iubire, sentiment ce apropie cel mai mult omul de Dumnezeu. Aceasta îl transformă cel mai tare, îl împinge fatalmente spre stadiul non-uman, pentru că în Woyzeck celălalt dar divin – rațiunea – este într-o cantitate infimă sau, cel puțin, insuficient valorificată. […]

Woyzeck pierde iubirea, speranța iubirii (Erosul – esența vitalului) și, totodată, nu mai întrevede speranța de a trăi, viața lui nu mai are rost fără iubire, nu mai există. […]

Gestul final al lui Woyzeck poate fi acceptat și ca un semn al răzvrătirii lui,  omul neînțeles și umilit, față de o societate imundă care nu are căderea, nu mai are luciditatea și nici dreptul să-l judece.

                                                            Dorin Mihăilescu, regizorul spectacolului