istoricrepertoriuartistiprogramnoutatibilete&contact
 



DATA PREMIEREI
2019-03-02

 
 

Home » Repertoriu


AGNES DEI

de JOHN PIELMEIER

Distribuția:

Agnes - Diana Hatmanu
Doctorița Martha Livingstone - Ramona Ananie
Maica superioară Miriam Ruth - Lily Alexiu

Regia artistică - Dorin Mihăilescu
Scenografia - Sandu Maftei

Descifrarea misterului maternităţii
- Adnotări la spectaclul Agnes Dei -

Acesta este esenţa demersului nostru creativ cu care, ȋmpreună cu trei talentate și sârguincioase colege, am pornit la eludarea sensurilor și transfigurarea scenică a textului AGNES OF GOD al lui John Pielmeier.
Mama are o datorie ancestrală pe care trebuie să și-o asume necondiționat, în mod conștient și printr-o dăruire totală. Fiecare gest al ei, fiecare cuvânt al ei, întreaga sa viață, pe fundalul indispensabil al iubirii sale pline de jertfa de sine, va influența personalitatea pruncului în edificarea lui ca ,,om,,. Dacă, alături de picătura de sudoare, de lacrima sa, de respirația sa mama nu stoarce permanent iubirea față de pruncul său, destinul acestuia va fi stigmatizat, tarat.
Este un mister greu decelabil în toate tainele sale, cum iubirea de mamă influențează fundamental definirea psihică a progeniturii sale. Încă din antichitate, s-a remarcat faptul că omul poartă mai departe ,,păcatele,, strămoșilor, urmările faptelor părinților săi și plătește pentru ,,vina,, acestora, chiar dincolo de voința lui. Într-un astfel de mister pătrundem (în ,,lectura,, noastră) și, parcurgând etapă cu etapă a demersului de factură inițiatică, urmând firul conducător al doctoriței Livingstone, vom căuta am căutat) să străbatem etapele necesare descifrării ,,pierderii,, unei ființe inocente - Agnes - cea care (până la un moment dat) a fost sacrificată prin neîndeplinirea datoriei materne sacre, iar apoi va plăti pentru o vină asemănătoare celei a mamei sale.
Aparent, la o prima lectură (superficială), ne aflăm în fața unei intrigi cauzate de o pruncucidere, dar este lăudabilă opțiunea autorului de a nu descifra cazul cu ajutorul reprezentanților puterii (poliție, justiție etc.), ci prin intermediul unui medic psihiatru. Astfel, suntem invitați să pătrundem cele mai profunde resorturi psihice care au stat la baza actului reprobabil și, neîndoielnic, condamnabil (este motivul pentru care am dorit să transfigurez scenic această operă; un text tip policier nu m-ar fi atras prea mult).
Parcurgând etapă cu etapă, încercare după încercare vom constata că avem de-a face cu trei personaje (femei) care au probleme mari legate de maternitate: nu au avut parte de mame prea grijulii, ba chiar și mai rău, iar la rândul lor nu au reușit să-și asume responsabilitățile materne.
Interesant ni s-a părut că, aproape subliminal, autorul pune aceste trei femei în antiteză cu Maica Domnului. O idee pe care nu ne-am propus s-o accentuăm prea mult. Aici intervin cunoștințele noastre, ale tuturor, și nu cred că sunt necesare multe alte precizări privind exemplaritatea Sfintei Fecioare în asumarea rolului matern (până la un anumit moment) sau privind faptul că, dincolo de voința maternă, Iisus Hristos își asumă rolul Său suprem de Mântuitor al păcatelor noastre și că El nu este un sacrificat inconștient (avem în vedere forța unui destin și a unei Voințe ce accede puterii pământești materne).
Cele două femei mature și mult mai lucide (Maica și Doctorița) încearcă să-și asume responsabilitatea și protecția maternă față de Agnes (rol în care eșuase anterior, un fel de gest-defensă a propriului Eu, care trebuie să le absolve de vina pe care și-o recunosc), dar vor sfârși printr-un nou eșec (tragic, chiar). Vor constata că nu ele sunt cele care ar fi putut să îndeplinească acest deziderat. La rândul său, Agnes a săvârșit marele păcat al neasumării rolului matern, iar cele două, care s-au confruntat în a-și apropria misiunea de a-i asigura protecția de tip matern, o părăsesc. Renunțând la aceasta atitudine (de mamă-surogat), o vor arunca pe Agnes în vâltoarea lumii impasibile față de suferința ei, față de sufletul ei, o lume ce se dorește imparțială și justă (ce amară ironie!), iar sfârșitul este inevitabil. Nu doresc să fac prea multe precizări despre intenționalitatea spectacolului, doar o precizare despre ceea ce am remarcat eu: societatea (Maica Stareță, doctorița și alții, despre care doar se vorbește, reprezintă un sistem social) nu are capacitatea și nici mijloacele necesare pentru a asigura protecția unui copil față de răul săvârșit de mamă.
Folosindu-ne de opera dramatică, am pus în pagină o seamă de teme adiacente (a căror actualitate, chiar perenitate, nu trebuie demonstrată) pe care nu le vom menționa aici, ci doar vă invităm să le descoperiți și să meditați la răspunsurile care se pot da - cele mai pregnante ar fi, desigur, ideile care vizează poziția/atitudinea noastră față de sfera sacralității.

***
Acest spectacol doresc să-l dedic mamei mele, Aneta, ca modest semn al recunoștinței ce i-o port și pe care nu voi găsi niciodată suficientă forță de a o exprima.
Este, în același timp, un omagiu adus mamei-soacre, cea care, după ce și-a făcut datoria de a crește frumos 5 copii, și-a închinat ultimii ani ai vieții lui Dumnezeu, sub numele de Monahia Teodora.
Dar, mai înainte de orice, urmând exemplul autorului și îndemnul inimii, spectacolul este o pioasa închinare celei pe care o numim Maica noastră a tuturor - Maica Domnului nostru Iisus Hristos.

Dorin Mihăilescu