istoricrepertoriuartistiprogramnoutatibilete&contact
 



DATA PREMIEREI
2014-04-10

 
 

Home » Repertoriu


"DOCTOR FARA VOIE"

de MOLIERE

Distributia:

Squanarelle - SORIN GHIORGHE
Martine - CĂTĂLINA RUSU
Lucinde - RAMONA PĂRPĂLIŢĂ
Jaqueline - IRINA GRĂJDEANU
Valere - LUCIAN ARHIRE
Lucas - CRISTIAN TODICĂ
Geronte - MARCEL ANGHEL
Dl. Robert/Thibault - ALEXANDRU SAVU
Leandre - SIMON SALCĂ JR.

Regia: DORIN MIHAILESCU
Scenografia: SANDU MAFTEI

MOLIERE - NEFIRESCUL COTIDIAN

"În eseul său "Filozofia lui Moliere" ("Studii de literatură franceză", Editura Univers, Bucureşti, 1977), Ferdinand Brunetiere ne relevă esenţa concepţiei genialului dramaturg al clasicismului - naturalul uman, <> - o gândire, credem noi, profund umanistă. Pe combaterea comportamentului uman non-firesc, contrar firii sale de esenţă sacrosanctă, a manifestărilor sale aberante frizând, nu numai imoralul, ci chiar şi prostia decelabilă tocmai prin acţiuni ce denaturează frumuseţea omului, se axează "Doctor fără voie".
Moliere construieşte o farsă (ca gen literar) - de fapt ne propune o succesiune de "farse", de înscenări pe care o tânără şi o femeie matură le iniţiază separat, dar ale căror interese şi acţiuni converg, se intersectează amplificându-şi reciproc forţa şi efectul. Finalitatea vizată de ele nu este decât buna înţelegere, iubirea, convieţuirea paşnică - firescul relaţiei într-o familie, între bărbat şi femeie, între părinţi şi copii, între membrii oricărei societăţi.
Aici am putea afirma că Moliere exploatează în mod simbolic forţa femeii, calităţile ei naturale (mai ales instinctuale), intrinsece, spre a pleda pentru întoarcerea la firesc, femininul identificându-se cu naturalul.
Ca o denaturare a realităţii cotidene, am purces împreună cu marele dramaturg la construirea unei realităţi imaginare bazate pe imitaţia ludică, tangentă virtuozităţii interpretative. Simplismul poveştii, specifică farsei, a funcţionat ca un argument suplimentar pentru a ne îndrepta atenţia spre jocul teatral, acordându-i prioritate în construcţia spectacolului nostru. Evident şi firesc, ne-am orientat spre legătura protagoniştilor noştri cu tipologia din Commedia dell'Arte. Aceasta având în vedere şi cunoscutul fapt că Moliere nu şi-a negat niciodată sursele de inspiraţie, dar şi truismul că el este un continuator al teatrului italian renascentist pe care l-a cunoscut nemijlocit.

Am purces la o abordare uşor carnavalescă, uşor caricaturală (mai ales în atitudinea psiho-fizică), unde eroii lui Moliere rătăcesc prin imaginarul iluziilor asumate în căutarea de sine ca şi a propriului drum, modelându-şi chipul şi trupul, torsionându-şi gândirea, torturându-şi sufletul. Un demers caracterizat de credinţa că va sublinia intenţionalitatea devoalării comportamentului nefiresc, deviant de la natura umană şi care sperăm că va provoca unele întrebări vizând contemporanul.
Nu vi se pare că lumea aceasta iraţională (ca să nu spun "nebună") ne înconjoară şi ne acoperă tot mai mult zi de zi? Nu credeţi ca viaţa (Erosul) a căpătat sensuri ilogice, că este sufocată de instictele animalice (mai ales de cele erotice), de confruntări preponderent determinate de interese meschine supuse pulsiunilor de dominare şi de distrugere (Thanatos), în care regula de bază a faptelor este înşelarea aproapelui, aruncarea lui într-o farsă determinată de scopuri lipsite de raţional? Nu vi se pare că relaţiile interumane s-au denaturat atât de mult încât socializarea nu mai are nicio urmă de firesc, iar iubirea - regula de bază a vieţii adevărate - nu mai este decăt o parodie, un simulacru? Priviţi teatrul, această oglindă a vieţii, această "cronică vie" a omenirii! Nu credeţi că personajele şi situaţiile imaginate de Jean-Baptiste Poquelin şi transfigurate de noi sunt evident cotidiene? Nu credeţi că Moličre "este printre noi", este "contemporanul nostru"? (N.B.: Înainte de orice asemănare cu realitatea contemporană, noi am fost interesaţi de "tragica" perenitate a acestor "tipuri"-tipologii nelipsite din marea literatură dramatică.)
Nu vă grăbiţi să răspundeţi, priviţi mai întâi la cei de pe scenă, la realitatea imaginată din faptul teatral, apoi la realitatea înconjurătoare şi... respiraţi adânc... Atât timp cât ne vom acorda un răgaz de gândire, mai există speranţă în viaţa adevărată. Nu vă încruntaţi, râdeţi! Râsul e cea mai puternică armă împortiva prostiei şi degradării umane şi, cât timp vom avea puterea să rădem există speranţă de salvare, de eliberare. Astfel, vom reuşi să ne oferim cel puţin câteva monade de iubire sinceră. Detaşaţi-vă de persona (cotidiana mască, botezată edulcorat şi amăgitor convenţie socială) şi etalaţi-vă Sinele - adevăratul chip, sentimentele fireşti şi profunde! Poate că aşa lumea va fi mai frumoasă, adevărată, firească, naturală şi în acelaşi timp sacrosanctă".

DORIN MIHĂILESCU, regizorul spectacolului