AGNES DEI

AGNES DEI, de JOHN PIELMEIER

Traducerea: Anca Florescu și Costin Manoliu

Premiera:

Stagiunea2018 – 2019

Distribuția:

Agnes – Diana Hatmanu

Doctorița Martha Livingstone – Ramona Ananie

Maica superioară Miriam Ruth – Lily Alexiu

Regie artistică, versiune scenică, ilustrație muzicală, light design – Dorin Mihăilescu                                 

Scenografia Sandu Maftei

Foto – Dorin Mihăilescu

***

”Descifrarea misterului maternităţii – Aceasta este esenţa demersului nostru creativ […]Mama are o datorie ancestrală pe care trebuie să și-o asume necondiţionat, ȋn mod conștient și printr-o dăruire totală. Fiecare gest al ei, fiecare cuvânt al ei, ȋntreaga sa viaţă, pe fundalul indispensabil al iubirii sale pline de jertfa de sine, va influenţa personalitatea pruncului ȋn edificarea lui ca „om”. Dacă, alături de picătura de sudoare, de lacrima sa, de respiraţia sa mama nu stoarce permanent iubirea faţă de pruncul său, destinul acestuia va fi stigmatizat, tarat. […]Aparent, la o prima lectură (superficială), ne aflăm ȋn faţa unei intrigi cauzate de o pruncucidere, dar este lăudabilă opţiunea autorului de a nu descifra cazul cu ajutorul reprezentanţilor puterii (poliţie, justiţie etc.), ci prin intermediul unui medic psihiatru. Astfel, suntem invitaţi să pătrundem cele mai profunde resorturi psihice care au stat la baza actului reprobabil și, neȋndoielnic, condamnabil (este motivul pentru care am dorit să transfigurez scenic această operă; un text tip policier nu m-ar fi atras prea mult). […]Cele două femei mature și mult mai lucide (Maica și Doctoriţa) ȋncearcă să-și asume responsabilitatea și protecţia maternă faţă de Agnes (rol ȋn care eșuase anterior, un fel de gest-defensă a propriului Eu, care trebuie să le absolve de vina pe care și-o recunosc), dar vor sfârși printr-un nou eșec (tragic, chiar). Vor constata că nu ele sunt cele care ar fi putut să ȋndeplineasca acest deziderat. La rândul său, Agnes a săvârșit marele păcat al neasumării rolului matern, iar cele două, care s-au confruntat ȋn a-și apropria misiunea de a-i asigura protectia de tip matern, o părăsesc. Renunţând la aceasta atitudine (de mamă-surogat), o vor arunca pe Agnes ȋn vâltoarea lumii impasibile faţă de suferinţa ei, faţă de sufletul ei, o lume ce se dorește imparţială și justă (ce amară ironie!), iar sfârșitul este inevitabil. Nu doresc să fac prea multe precizări despre intenţionalitatea spectacolului, doar o precizare despre ceea ce am remarcat eu: societatea (Maica Stareţă, doctoriţa și alţii, despre care doar se vorbește, reprezintă un sistem social) nu are capacitatea și nici mijloacele necesare pentru a asigura protecţia unui copil faţă de răul săvârșit de mamă.”

                                                Dorin Mihăilescu, regizor artistic